Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

03 Noiembrie - Sf. Martin de Porres

03 Noiembrie - Sf. Martin de Porres

Sfantul Martin de Porres (1579-1639)
Sarbatoare: 3 noiembrie


     Dupa debarcarea spaniolilor in America de Sud, nu putine au fost cazurile de legaturi intamplatoare intre noii veniti si populatia bastinasa sau adusa din Africa, legaturi din care se nasteau copii ce erau lasati apoi in voia sortii. Este si cazul Sfantului Martin de Porres. El s-a nascut in orasul Lima (Peru) la 9 decembrie 1579, ca fiu al unui cavaler spaniol si al unei negrese din Panama, de origine africana. Deoarece noul nascut avea pielea de culoare neagra, tatal nu a voit sa-l recunoasca, si pentru acest motiv a fost trecut in registrul botezatilor drept «Fiu al unui tata necunoscut». Acesta l-a parasit indata dupa nastere, si pana la varsta de opt ani a trait in saracie neagra alaturi de mama sa si de o sora mai mica, nascuta la doi ani in urma lui. Cand Martin avea opt ani, tatal a revenit la sentimente mai bune si l-a luat cu dansul in Ecuador, unde a avut o scurta perioada de liniste si indestulare; dar nestatornicul cavaler a parasit si Ecuadorul, lasandu-l singur pe copilul ce incepuse a invata carte. Dintr-o palida tresarire de mila, a continuat sa-i trimita cele necesare pentru a-si urma scoala inceputa si Martin, care avea o inclinatie deosebita pentru medicina, si-a insusit primele notiuni in farmacia ambulatorie a vecinilor ce erau aproape de casa lor. La varsta de cincisprezece ani a parasit toate si cu emotie a batut la poarta manastirii «Sfantul Rozariu», a calugarilor dominicani din Lima. Data fiind situatia lui de «nelegitim», a fost admis numai in calitate de «frate ajutator», adica apartinand doar Ordinului tertiarilor, nefacand parte din randul calugarilor propriuzisi. Deoarece i s-au incredintat cele mai umile activitati, Martin a transformat matura intr-un blazon de onoare: o icoana veche il reprezinta purtand in maini acest modest dar necesar instrument casnic si a rezervat pentru el muncile cele mai grele si mai neplacute. Pietatea lui ingereasca, indeosebi devotiunea pentru suferintele Domnului, netulburata liniste si bunatatea cu care se facea tuturor drag si folositor, au dovedit superiorilor ca Martin avea un suflet nobil si mare; pentru aceasta l-au primit ca membru deplin al Ordinului si in ziua de 3 iunie 1603 el a facut profesiunea solemna, daruindu-se lui Dumnezeu pentru toata viata, hotarat sa calce cu bucurie pe urmele Sfantului Dominic, devenit parintele sau sufletesc. Si in noua sa calitate, a voit sa ramana «matura manastirii», dar sfintenia sufletului sau a inceput sa straluceasca nu numai intre zidurile mute ale chiliei, ci in intreg orasul. Intalnirea cu umilul frate era o sarbatoare pentru toti, indeosebi pentru copii. Strabatand strazile pentru implinirea unor activitati legate de cunostintele sale medicale, sau de insarcinarile trasate de superiori, raspandea in jurul sau un parfum de pace si bunatate, inmuia inimile impietrite si umplea de bucurie si entuziasm pe copiii si tinerii de care se apropia. Deseori, cu delicatete de mama, descoperea rani adanci, tainuite, ale multor inimi, si-i indrepta spre izvorul curatitor al tainelor sfinte. Adesea, in manastirea «Sfantul Rozariu» se opreau misionarii porniti spre insulele din Pacific, ori spre Japonia sau Africa; cuvintele de imbarbatare si rugaciunile promise de fratele Martin erau pentru ei o garantie de buna reusita; dar ceea ce le-a trezit admiratia si recunostinta fara margini, este faptul ca dupa ce au ajuns la locurile de activitate, in Japonia, Africa, Ceylon, atunci cand treceau prin greutati si descurajari, deodata aparea langa ei insusi umilul calugar de la Lima, incurajandu-i si ajutandu-i practic la diferite treburi. Asemenea cazuri de bilocatie au fost dovedite prin cercetari si marturii in afara de orice indoiala, stiut fiind ca el nu a parasit niciodata orasul. Pe langa darul extraordinar al bilocatiei, Martin a fost inzestrat cu o neobisnuita putere de patrundere a adevarurilor eterne si a problemelor de constiinta; nu este de mirare deci daca spre el se indreptau multi teologi, episcopi si chiar functionari civili, spre a-l consulta. De mai multe ori, insusi viceregele a trebuit sa astepte la usa chiliei lui, deoarece fratele Martin era rapit in extaz. In timpul unei epidemii de ciuma a ingrijit pe toti care alergau la ajutorul sau si pe cei saizeci de calugari ai manastirii, vindecandu-i in chip miraculos. Asemenea Sfantului Francisc de Assisi, avea o afectiune puternica fata de toate fapturile, chiar fata de soareci, care il ascultau docili. De mai multe ori a fost vazut cum striga soarecii cuibariti in sacristie si-i conducea afara, intr-un colt al gradinii; si astazi este invocat in cazuri de neplaceri produse de aceste mici rozatoare. Extraordinarul frate Martin a murit in ziua de 3 noiembrie 1639. In anul 1837 Papa Grigore al XV-lea l-a beatificat si Papa Ioan al XXIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare in anul 1962. In 1966, Papa Paul al VI-lea l-a declarat patronul frizerilor si al peruchierilor din Italia. La slujba de canonizare, Papa Ioan al XXIII-lea, in predica omagiala amintea: «Martin iubea din toata inima pe oameni, deoarece era adanc convins ca sunt copiii lui Dumnezeu si fratii sai; ii iubea chiar mai mult decat pe el insusi, caci in umilinta lui ii considera pe toti mai drepti si mai buni decat el».