Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

07 August - Sf. Caietan

07 August - Sf. Caietan

Sfântul Caietan (1480-1547)
Sarbatoare: 7 august

Secolul al XVI-lea este numit secolul «Reformei», deoarece în Biserica creştină de Apus a avut loc o intensă acţiune de schimbare a vieţii spirituale a credincioşilor şi a membrilor ierarhiei bisericeşti. Această acţiune s-a desfăşurat în două direcţii contrare: unii reformatori au urmărit schimbarea oamenilor prin credinţă, alţii au propus schimbarea credinţei prin oameni. În categoria a doua se află Luther (1483-1546) şi discipolii săi; acţiunea lor a dus la lupte sângeroase între diferitele grupări sociale şi religioase formate pe baza principiilor propuse de ei şi la o gravă ruptură a unităţii spirituale a creştinătăţii. Încă înainte de «Reforma» propusă de Luther, s-au ridicat şi oameni hotărâţi să contribuie la îndepărtarea decăderii şi abuzurilor din Biserică, dar conştienţi că această «reformă» nu se poate face prin modificarea credinţei, ci prin cunoaşterea şi trăirea autentică a credinţei; acţiunea lor a dus la o viguroasă refacere a vieţii creştine. Unul dintre bărbaţii care au adus o contribuţie mare la această reînnoire este şi Sfântul Caietan de Thiene.

S-a născut la Vicenza, localitate în nordul Italiei, între Padova şi Verona, din familia nobilă de Thiene, în anul 1480, cu trei ani înaintea reformatorului german; a studiat dreptul la Padova şi a exersat avocatura în oraşul natal. Devenind cunoscut prin calităţile sale, Papa Iuliu al II-lea îl alege secretar particular şi-l numeşte protonotar apostolic. În această calitate de «rector al scrisorilor apostolice» a avut ocazia să cunoască foarte de aproape pe cardinalii şi prelaţii iubitori de petreceri şi a văzut cu ochii săi viaţa decăzută a multor cercuri preoţeşti şi călugăreşti. O mare durere i-a cuprins sufletul, dar înainte de a judeca şi de-a învinui pe alţii, s-a cercetat pe sine şi a început să realizeze în viaţa proprie o autentică trăire creştină. Deseori repetă: «Cristos aşteaptă; nimeni nu se mişcă».

Descoperind în oraşul Roma o mică societate de bărbaţi, numită «Oratoriul dragostei divine», care îşi propusese ca prin rugăciune şi spirit evanghelic să aducă o rază de lumină şi bunătate în noaptea decăderii generale, Caietan li se alătură din toată inima. La vârsta de treizeci şi şase de ani simte chemare spre viaţa preoţească şi după cuvenitele pregătiri, papa Leon al Xl-lea dă un indult prin care îi permite să primească toate sfinţirile necesare în timp de patru zile şi astfel ajunge să celebreze prima Sfântă Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu să-l ajute ca prin exemplul personal să atragă şi pe alţi preoţi la o viaţă cu adevărat apostolică. S-a retras în ţinutul natal, unde a păstorit în parohia Sfânta Maria de lângă Vicenza şi la cătunele risipite pe coasta muntelui Soratte. Când mama lui, contesa de Thiene, moare, el rămâne stăpânul unei mari averi; o parte o dă săracilor şi bolnavilor, iar alta o cedează rudelor, scriindu-le: «Mă uit la Cristos: El este sărac, iar eu bogat; El dispreţuit, iar eu stimat; vreau să mă apropii de El cel puţin cu un pas şi de aceea renunţ la toate bunurile materiale de care dispun».

Între timp se întâlneşte cu câţiva bărbaţi însufleţiţi de aceleaşi gânduri cu privire la viaţa preoţească: Petru Carafa, Episcop de Chieti şi Arhiepiscop de Brindisi, Bonifaciu Colli şi Paul Consiglieri; împreună cu ei întemeiază o asociaţie de preoţi care-şi propuneau ca ideal o viaţă preoţească apostolică, trăită în sărăcie evanghelică, dăruire totală vieţii pastorale şi spirituale, ascultare deplină. În acest spirit, Petru Carafa renunţă la calitatea de Episcop şi Arhiepiscop pentru a se încadra în stilul de viaţă strict comună pe care regula congregaţiei o cerea. Ideea întemeierii acestei congregaţii a fost a lui Caietan, dar el a dorit ca superiorul să fie Petru Carafa; şi numele congregaţiei este legat de localitatea Chieiti, unde Carafa a fost episcop. Deoarece la vechii romani localitatea se numea «Teate Marrucinorum», congregaţia şi-a luat numele de «Ordo Regularium Theatinorum», iar membrii ei sunt cunoscuţi sub denumirea de părinţi teatini. Ei au desfăşurat o intensă activitate de reînnoire spirituală în ţinuturile: Roma, Neapole, Veneţia. Ducând o viaţă comună, în sărăcie voluntară şi plină de voie bună, au readus mulţimile la practicarea virtuţilor creştine, dragostea faţă de biserică şi sfintele taine, viaţa trăită în demnitate şi pace. Pentru uşurarea mizeriei celor mulţi, au înfiinţat case de credit pe gaj, au deschis cămine pentru bătrâni şi au întemeiat spitale.

Caietan era prezent acolo unde era mai mult de lucru. În ultimul an de viaţă se afla la Neapole. Cei din Veneţia l-au rugat să vină la ei spre a se odihni şi a se reface, dar Caietan le răspunde: «Dumnezeu este la Neapole ca şi la Veneţia». În ziua de 7 august 1547 cere să fie aşezat pe pământ, pe un strat de cenuşă şi roagă pe confraţi ca trupul să-i fie înmormântat în groapa comună; apoi Ie recomandă să aibă încredere deplină în Providenţa divină. Extenuat de suferinţele şi ostenelile pe care, în cea mai mare parte, şi le-a impus singur, moare la vârsta de şaizeci şi şapte de ani, lăsând o dovadă concretă că nu credinţa trebuie schimbată, ci oamenii.

Numele personal Caietan provine din adjectivul caietanus, care înseamnă locuitor din Caieta. Caieta este numele dat de romani actualului oraş Gaeta, port la Marea Mediterană. În acest oraş se va refugia papa Pius al IX-lea în anul 1848. În româneşte poate avea şi forma Gaietan. Deşi puţin cunoscut şi folosit, prin viaţa sfântă a lui Caetan de Thiene, numele său a dobândit o strălucire vrednică de admirat.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti