Sfânta Pelaghia (sec. III)
Sarbatoare: 4 mai

Calugarul Foca din Creta, vizitând locurile Sfinte în anul 1085, noteaza în relatarea sa ca alaturi de Gradina Maslinilor se vedea pestera în care a trait o viata de pocainta si rugaciune timp de mai multi ani o femeie venita din orasul Antiohia. Calugarul cretan spune ca se pastra si o racla cu osemintele - relicve ale acestei femei, numita Pelaghia, cinstita de toata crestinatatea drept o mare sfânta.
Sfânta Pelaghia în tineretea ei a locuit în marea metropola a imperiului roman de rasarit, Antiohia; practica meseria de balerina, si pentru frumusetea ei extraordinara era numita de catre localnici: margaritar, perla pretioasa. Trecând întâmplator prin fata unei biserici, unde Episcopul Nonus predica multimii adunate în jurul sfântului lacas, s-a oprit si a urmarit cuvintele venerabilului pastor. Harul lui Dumnezeu a facut-o sa înteleaga starea vrednica de plâns a sufletului sau împovarat de multe si mari pacate, caci, desi se pregatea sa devina crestina, nu avusese curajul sa renunte la distractiile usuratice si primejdioase ale meseriei sale. Adânc miscata de cele auzite, se adreseaza batrânului Episcop si-i cere sfântul Botez, promitând sa înceteze cu viata dezordonata de pâna atunci. Dupa intrarea definitiva în Sfânta Biserica a lui Cristos, vinde averea sa si împarte saracilor tot ce avea, si se îndreapta spre Ierusalim, facând pe jos drumul lung si anevoios. Aici, se calugareste si îsi alege locuinta într-o pestera de pe Muntele Maslinilor unde Cristos a asudat sudori de sânge din pricina mâhnirii adânci pentru pacatele oamenilor. Sfânta Pelaghia este reprezentata în iconografia crestina prin doua momente din viata ei: în partea dreapta a icoanei este aratata stând în picioare, îmbracata cochet si ascultând predica Episcopului Nonus; în partea stânga o vedem în haine de calugarita, rugându-se înaintea unei biserici din Ierusalim.
Elogiile aduse de Sf. Ioan Gura de Aur întoarcerii si vietii de pocainta a Sfintei Pelaghia calugarita au lasat oarecum în umbra amintirea unei alte Sfinte cu numele de Pelaghia, care a trait si a murit ca martira tot în orasul Antiohia, pe timpul împaratului Diocletian, cu doua veacuri înaintea balerinei convertite de Episcopul Nonus.
Aceasta tânara martira si-a marturisit credinta si dragostea ei fata de Cristos într-un mod neobisnuit. Facea parte dintr-o familie de vaza a orasului. Pe când avea 15 ani, asupra crestinilor din oras s-a abatut sângeroasa persecutie ordonata de împaratul Diocletian, care poruncea sa fie executati fara alta judecata cei ce nu acceptau sa aduca sacrificii zeilor imperiului. Într-una din zile se prezinta la casa Pelaghiei doi ostasi care îi cer sa-i urmeze la tribunal. Pelaghia le cere permisiunea sa treaca în camera alaturata spre a-si schimba îmbracamintea. Stiind în mod sigur ca urmeaza condamnarea la moarte, si voind sa evite tratamentul înjositor la care erau expuse tinerele fete înainte de executie, ea s-a urcat la etajul de sus si de acolo s-a aruncat jos, sfârsindu-si viata în aceasta cadere. În mod exceptional Biserica o cinsteste ca martira, desi nu a canonizat niciodata pe fecioarele care s-au sinucis. Despre Sfânta Pelaghia martira, marele Ioan Gura de Aur spune ca a fost îndemnata la hotarârea finala de însusi Cristos, pe care îl purta în inima ei.
* * *
Numele personal Pelaghia, cu forma masculina Pelagiu, era raspândit si îndragit de crestinii din Antichitate. "Martirologiul roman" aminteste sase sfinte numite Pelaghia si trei sfinti cu numele Pelagiu; de asemenea, doi papi si-au ales numele de Pelagiu. Acest prenume deriva din substantivul Pelagos = suprafata întinsa a marii. Pentru sufletele credincioase, marea este simbol al nemarginirii si bunatatii divine, precum si o icoana a vietii omenesti, cu taine si posibilitati nesfârsite; de asemenea, adâncul marii este luat ca expresie a marilor dureri. Numele Pelaghia - Pelagiu, poate sugera unul sau altul dintre aceste întelesuri.
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti