Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

10 Noiembrie-Sf. Leon Cel Mare

10 Noiembrie-Sf. Leon Cel Mare

Sfantul Leon cel Mare (?-461) - Papa, invatator
Sarbatoare: 10 noiembrie

Primul Papa caruia posteritatea i-a acordat titlul de "cel Mare" este Sfantul Leon, care a stat la carma Bisericii lui Cristos intre anii 440 si 461. Au fost douazeci si unu de ani plini de greutati, atat din interior, cat si din afara. In acesti ani, spre Roma s-a indreptat Atila, "biciul lui Dumnezeu", in fruntea armatelor sale care nu cunosteau nici mila fata de oameni, nici respectul fata de cele Sfinte; cu prestigiul persoanei sale si cu puterea cuvantului sau, Papa Leon il convinge pe temutul conducator sa crute Roma si chiar sa paraseasca Italia. Peste cativa ani, in 455, Vandalii ajung la portile cetatii eterne, hotarati sa nu lase in urma lor decat un morman de ruine gramadite peste cadavrele locuitorilor sai; Papa Leon imblanzeste pe capetenia lor, Genseric, si obtine favorul de a fi crutate toate lacasurile de inchinare, cu toti cei ce se vor adaposti in ele. Bisericile, manastirile, catacombele, cavourile cimitirelor au devenit pentru catva timp locuinta cetatenilor ingroziti; navalitorii au pradat casele, la multe le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populatiei a fost salvata. Mai primejdioase, si mai dureroase pentru inima de Pastor suprem a lui Leon, au fost framantarile din interiorul Bisericii. Dupa condamnarea in sinodul ecumenic de la Efes (431) a Episcopului de Constantinopol, Nestorie, care invata ca in Cuvintul Intrupat, Cristos, exista doua persoane distincte si doua naturi distincte, calugarul Eutichie a inceput sa afirme ca Isus Cristos nu a avut decat firea dumnezeiasca, iar firea omeneasca a fost doar o aparenta. Prin aceste invataturi se lovea in insasi existenta reala, istorica, a lui Cristos. Patriarhul Constantinopolului, Flavian, condamna aceasta ratacire, dar calugarul erudit si energic reuseste sa atraga de partea sa pe Patriarhul de Alexandria si pe imparatul Teodosie, care aduna un sinod ce hotaraste depunerea lui Flavian. Acesta se adreseaza Papei Leon, care, intr-o scrisoare ramasa celebra: Epistola dogmatica ad Flavianum, expune limpede si pe larg invatatura adevarata, conforma Sfintei Evanghelii si sinoadelor anterioare. Imparatul convoca un nou sinod, la Calcedon - localitate pe malul Bosforului - si 600 de Episcopi, in frunte cu delegatii Papei Leon, asculta si aproba scrisoarea dogmatica a Marelui Pastor; se afirma solemn invatatura ca in Cristos co-exista doua naturi unite intr-o singura persoana. "Isus Cristos, spunea Papa Leon in scrisoarea sa, pentru noi si pentru a noastra mantuire, s-a nascut din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, dupa firea omeneasca, ca un singur si acelasi Cristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut (din Dumnezeu), in doua naturi unite fara confuzie, nici schimbare, fara impartire nici separare, distinctia naturilor nefiind deloc suprimata prin unirea lor, fiecare natura pastrand, dimpotriva, particularitatea ei, ambele adunandu-se intr-o singura forma, o singura persoana si o singura ipostaza". Sinodul din Calcedon, al IV-lea ecumenic, este o expresie stralucita a unitatii cu Sfantul Scaun de la Roma, expresie care de atunci si pana astazi nu a mai atins aceasta stralucire. Despre Papa Leon cel Mare nu avem prea multe amanunte din viata, deoarece lui nu-i placea sa vorbeasca despre el insusi in scrisorile sale. Era constient de inaltimea functiunii sale si a stiut sa intruchipeze in persoana si activitatea sa demnitatea, puterea si grija de parinte a lui Petru, capul apostolilor. Atitudinile lui intotdeauna solemne, adesea severe, nu au indepartat caldura umana si entuziasmul, asa cum ne putem da seama dupa cele 96 de Sermones - predici - si peste 170 de scrisori ce au ajuns pana la noi. Indeosebi omiliile ni-l arata ca pe unul dintre cei mai mari Papi ai Bisericii, preocupat cu parinteasca dragoste de binele sufletesc al fiilor sai, carora le vorbeste intr-un limbaj foarte accesibil, traducandu-si gandurile in forme scurte si practice pentru trairea vietii crestine. Scrisorile, redactate intr-un stil ales, cu unele cadente foarte expresive, ne dau masura intreaga a personalitatii sale bogate. Spirit intelegator si cu vederi largi, el nu se opreste la amanuntele neinsemnate ale problemelor, ci analizeaza si expune esentialul; asa a procedat in formula dogmatica a invataturii de credinta, dezbatute si definitivate de catre Sinodul ecumenic al IV-lea, din Calcedon. Cand, in ziua de 10 noiembrie 461, a inchis ochii pentru lumina soarelui material, contemporanii sai au inteles ca prin el Dumnezeu a daruit Bisericii o piatra solida la temelia credintei, iar imperiului de Apus aflat in declin un salvator providential; pentru aceste motive l-au numit: Leon I cel Mare. Poate primul care ar fi protestat impotriva acestui titlu ar fi fost el insusi. Intr-o predica tinuta la slujirea de aniversare a incoronarii sale, spunea: "Desi in Biserica lui Dumnezeu exista trepte si grade diferite, totusi, dupa cum ne invata Apostolul, in Cristos suntem cu totii una. Prin unitatea credintei si a botezului, preaiubitilor, formam fara deosebiri o singura societate si egala este demnitatea noastra, dupa cuvantul preasfant al fericitului apostol Petru: "Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotime sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos" (I Petru 2,5) si mai jos: "Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotime imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu si l-a castigat sa fie al Lui" (I Petru 2,9).