10 Octombrie Sfantul Daniel Comboni, episcop S-a nascut la Limone del Garda (Brescia), la 15 martie 1831, si a murit la Khartum (Sudan), la 10 octombrie 1881. Dupa o lunga perioada in care au ramas necunoscute, teritoriile africane, la inceputul secolului al XIX-lea, au inceput sa fie strabatute de exploratori, negutatori si agenti comerciali ale marilor puteri europene. Impreuna cu acestia deseori se aflau si misionari ce doreau sa duca mesajul lui Cristos populatiilor indigene. Printre primii misionari ai Africii un loc special il ocupa sfantul Daniel Comboni (1831-1881), care inca de la o varsta foarte tanara a ales sa devina misionar in Africa. Dupa doar trei ani de la hirotonirea ca preot (1854), a debarcat in Africa. Prima sa calatorie misionara s-a incheiat cu un esec: lipsa de experienta, clima adversa, ostilitatea negustorilor de sclavi, l-au constrans pe Daniel sa se intoarca la Roma. Dar daca unii dintre colegii sai s-au descurajat, el a proiectat un plan global de evanghelizare a Africii. In acest sens incepe o puternica campanie de sensibilizare, la Roma si in intreaga Europa, si fondeaza diferite institute barbatesti si feminine, care astazi sunt numite „Comboniane”. A plecat din nou in Africa, in anul 1868, si in sfarsit poate sa-si puna planul in aplicare: impreuna cu preotii si surorile care l-au insotit, s-a dedicat cu inflacarare educatiei populatiei de culoare si a luptat fara odihna impotriva negotului cu sclavi. Comunitatile pe care le-a fondat au urmat modelul „reductiilor” pe care iezuitii le creasera in America Latina. Fiind un spirit deschis si intreprinzator, Comboni a inteles repede importanta pe care o avea presa. A scris numeroase opere de informare asupra activitatii misionare si a fondat revista „Nigrizia”, care este tiparita si astazi. Intre anii 1877-1878 a trait impreuna cu misionarii si misionarele sale tragedia unei secete si foamete fara precedent. Aceasta teribila experienta a fost ca o anticipare a mortii sale, care va surveni in anul 1881. In anul 2003, in ziua canonizarii sale, papa Ioan Paul al II-lea l-a caracterizat ca fiind „un mare evanghelizator si protector al Continentului Negru”. Crestinismul din Africa ii datoreaza un loc special in istoria sa, opera sa fiind fundamentala pentru viitorul acestuia. Etimologia: Daniel = Dumnezeu este judecatorul meu (din ebraica). Stema: carja pastorala. In „Martirologiul Roman” se consemneaza: sfantul Daniel Comboni, episcop, a murit in orasul Khartum, in Sudan. A fondat „Institutul pentru Misiunile Africane” si, dupa ce a fost numit episcop in Africa, s-a angajat cu daruire si fara odihna in predicarea Evangheliei in acele regiuni si in ingrijirea sub toate formele a demnitatii fiintelor umane. Suntem in toamna anului 1857: cinci misionari pleaca spre Sudan, fiind trimisi de parintele Nicola Mazza din Verona, un mare educator si evanghelizator. La sfarsitul anului 1859 trei dintre ei erau deja morti, doi se refugiasera la Cairo, iar cel de-al cincilea de intorcea epuizat la Verona. Acesta din urma era Daniel Comboni, unicul supravietuitor din cei opt copii ai gradinarilor Luigi si Domenica, ce fusese hirotonit in anul 1854. Dupa intoarcerea din Africa a reflectat timp indelungat asupra rezultatului dezastruos al misiunii in care fusese trimis, iar concluziile sale vor sta la bazele unui „Plan”, redactat in anul 1864, la Roma. In acesta Comboni cere ca intreaga Biserica sa se angajeze pentru formarea religioasa si promovarea umana din intreaga Africa. „Planul”, cu indraznetele sale inovatii, este foarte laudat, dar nu este pus in practica. In plus, din cauza mai multor piedici si adversitati, dupa moartea parintelui Mazza (1865), se regaseste singur si neajutorat. Comboni, insa, nu se descurajeaza. Se dedica presei si informeaza prin intermediul revistei „Nigrizia” despre situatia din Africa, aratand Europei ranile profunde ale acestui continent, insistand in mod special asupra sclaviei, care in mod oficial era interzisa, dar care in realitate era practicata peste tot. Comboni, care va deveni mai apoi episcop si vicar apostolic al Africii Centrale, a experimentat insa o perioada in care parea ca toti il abandonasera, situatie care s-a schimbat in momentul in care episcopul sau, Luigi di Canossa, i-a permis sa se intoarca in Africa, in anul 1867, impreuna cu circa treizeci de persoane, printre care trei preoti camiliani si trei surori franceze, care se vor dovedi a fi ajutoare pretioase pentru cei bolnavi. In perioada urmatoare reuseste sa fondeze la Cairo o tabara de baza din care se pleca ulterior spre Sud. De asemenea se implica pe plan educational si fondeaza diferite scoli, de aceea, in anul 1869, personalitatile care venisera la inaugurarea Canalului de Suez au descoperit ceva nemaivazut pana atunci: nu numai ca studiau si copii negri, ci de asemenea ca erau si invatatoare negre care predau in scoli. Ceva de neinchipuit pentru acea vreme. Dar el obisnuia sa afirme: „Africa trebuie sa se salveze cu Africa”. In perioada urmatoare s-a mutat spre Sud: la Khartum, El-Obeid, Sfanta Cruce… In interiorul sau simte ca inima ii este impartita intre Africa si Europa si se confrunta cu probleme spirituale interioare, dar, asa cum repeta, „nimic nu se face fara cruce. Din pacate trebuie sa duca o cruce mai mare decat celelalte de pana atunci: confesorul sau il calomniaza, iar Comboni continua sa se spovedeasca la el. Desi avea temperamentul unui leu, stia sa se comporte intr-un mod foarte amabil. Pentru africani era deja un sfant ce reusea sa-i infrunte pe pasii otomani, sa-i combata pe sclavagisti si sa-i slujeasca pe cersetori. De la el africanul a invatat sa-si tina capul sus. In toamna anului 1881 au reaparut epidemiile: variola, tifosul fulgerator, care au facut victime printre preotii si surorile din Khartum. Comboni i-a asistat pe cei muribunzi, le-a celebrat funeraliile, dar se imbolnaveste si el, iar la numai 50 de ani moare in casa inconjurata de o multime in lacrimi. Putin dupa aceea izbucneste revolta anti-egipteana a lui Mahdi, care a distrus misiunile si mormantul lui Comboni (doar unele resturi vor fi duse mai apoi la Verona). Autoritatile din Italia, dupa moartea sa, le cere confratilor sai sa se intoarca in tara si sa paraseasca misiunea, dar raspunsul lor a fost clar: „Suntem combonieni”. Nu au abandonat Africa. Acolo se afla si astazi, in Africa si in alte parti din lume. Si astazi mor pentru idealul lor misionar. Intre timp in Sudan s-a dezvoltat o Biserica bine structurata, cu episcopii sai proprii, iar patronul sau, Daniele Comboni, a fost proclamat fericit de papa Ioan Paul al II-lea in 1996. A fost canonizat la Roma, la 5 octombrie 2003, de papa Ioan Paul al II-lea. Dupa: Domenico Agasso – traducere si adaptare facute de www.novena.ro