Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

10 octombrie - Sf. Francisc Borgia

10 octombrie - Sf. Francisc Borgia

Sfântul Francisc Borgia (1510-1572)
Sarbatoare: 10 octombrie


               Familia Borgia, una dintre familiile mari ale Spaniei secolului al XVI-lea, a dat Romei pe Papa Alexandru al VI-lea (1431-1503), care, împreuna cu Cezar Borgia si sora lui Lucretia, au lasat o amintire trista în viata si istoria Bisericii lui Cristos. Un stranepot al lui Alexandru al VI-lea, Francisc, avea sa repare onoarea familei si sa contribuie la actiunea de renovare a vietii crestine, initiata de catre Sfântul Ignatiu de Loyola, un alt fiu stralucit al Spaniei.
Francisc Borgia s-a nascut la Gandia, lânga Valencia, în ziua de 28 octombrie 1510. Tatal sau, duce de Gandia, dorind ca fiul sa urmeze calea onorurilor, îl introduce la curtea imperiala a lui Carol al V-lea, unde, datorita calitatilor sale exceptionale, primeste titlul de marchiz; în aceasta calitate, trecând odata prin orasul Alcala, a întâlnit un om îmbracat saracacios, pe care ofiteri ai Inchizitiei îl duceau la închisoare; impresionat de atitudinea calma si demna a celui arestat, s-a oprit si s-a interesat de soarta lui; nefericitul arestat nu era altul decât Ignatiu de Loyola, viitorul întemeietor al Societatii lui Isus, în care însusi Francisc avea sa fie primit. De fapt, desi înconjurat de onoruri si comoditati, Francisc se apropia deseori de sfintele sacramente si nutrea o devotiune adânca fata de Preacurata Fecioara Maria.
La vârsta de nouasprezece ani s-a casatorit cu o tânara portugheza, Eleonora de Castro, domnisoara de onoare la curtea împaratesei Isabela. Din casnicia lor se vor naste opt copii. Tânarul marchiz a urmat pe Carol al V-lea într-o expeditie militara nefericita, în urma careia s-a îmbolnavit si pentru un timp a fost nevoit sa renunte la unele activitati; în schimb s-a dedicat mai mult vietii sufletesti, a cultivat dragostea pentru muzica, scriind diferite compozitii pentru orga si chiar o Liturghie, "Missa sine nomine", si a luat hotarârea de a se spovedi în fiecare luna, lucru nespus de rar în acea vreme.
La 1 mai 1539, în timpul petrecerilor anuale, prilejuite de adunarea Cortesurilor (Parlament), regina Isabela moare în mod cu totul neasteptat. Conform traditiei, sicriul cu trupul neînsufletit a fost dus de la Toledo la Granada, spre a fi înmormântat în cavoul regilor. Francisc a facut parte din escorta care la 16 mai a intrat pe portile orasului Toledo aducând ramasitele pamântesti ale împaratesei. Dupa oficierea serviciului religios, sicriul a fost coborât în cavou si garda de onoare, în care se afla si Francisc, a avut datoria sa priveasca înca odata în sicriu, pentru a depune juramântul ca într-adevar el continea trupul defunctei împaratese. La vederea urmelor lasate de aripa mortii asupra frumusetii omenesti, Francisc a fost atât de miscat încât si-a propus în adâncul sufletului "sa nu slujeasca mai mult unui stapân care poate sa moara". A doua zi se întâlneste la Toledo cu fericitul Ioan de Avila, care îi da aceste sfaturi: "lupta împotriva ambitiei, a invidiei, a gustului pentru placeri". Dar, împotriva vointei lui, în acelasi an este ales vicerege al Cataloniei, functie pe care timp de patru ani o îndeplineste cu rezultate deosebite pentru prosperitatea materiala si spirituala a regiunii.
O întâlnire cu Sfântul Petru de Alcantara la Barcelona îl determina sa reflecteze mai adânc asupra chemarii lui la o viata si o activitate daruite cu totul lui Dumnezeu. Dupa ce în 1546 sotia a murit, Francisc urmeaza exercitiile spirituale ale Sfântului Ignatiu de Loyola si la 1 iunie a aceluiasi an face legamântul de castitate, de ascultare si de a intra în Societatea lui Isus. Cu toate ca nu era preot, în anul 1550, a fost primit în Ordinul Iezuit dupa ce a renuntat la ducatul de Gandia, si Sfântul Ignatiu personal a obtinut permisiunea speciala din partea Sf. Parinte Papa. La 26 mai 1551 va celebra prima Sfânta Liturghie.
Închizându-i-se portile pentru onorurile si titlurile lumesti, i s-au deschis cele ale demnitatilor bisericesti. Îndata dupa sfintirea ca preot, împaratul Carol al V-lea l-a propus pentru demnitatea de Cardinal, dar el a refuzat cu hotarâre, si pentru ca renuntarea sa fie fara apel, a facut legamântul voturilor simple ale Societatii lui Isus, dintre care unul opreste în mod expres acceptarea oricarei demnitati bisericesti. Cu toata dorinta lui de a ramâne umil si nestiut, nu i-a fost cu putinta sa refuze misiunile ce i s-au încredintat în cadrul ordinului din care facea parte. La zece ani dupa moartea Sfântului Ignatiu, a fost ales superior general al iezuitilor, însarcinare ce a îndeplinit-o pâna la sfârsitul vietii, în noaptea de 30 septembrie 1572.
Francisc s-a dovedit un neobosit si exceptional organizator al vietii spirituale, intelectuale si misionare a tânarului ordin al Societatii lui Isus; el este fondatorul primului colegiu iezuit, dupa care a întemeiat altele douazeci, numai în Spania. Cu toate obositoarele calatorii pe care a trebuit sa le faca, el a gasit timp si pentru redactarea unor tratate de viata spirituala, adevarate izvoare de evlavie catre Isus din Sfânta Euharistie si catre Preacurata Fecioara Maria. Desi era grav bolnav, cu doua zile înainte de a muri a voit sa viziteze sanctuarul Maicii Domnului de la Loretto. În urma savârsirii mai multor minuni, prin invocarea mijlocirii sale, Francisc Borgia a fost beatificat în anul 1624, iar în 1671 a fost ridicat la cinstea sfintelor altare. Trupul sau, pastrat în biserica parintilor iezuiti din Madrid, a fost carbonizat într-un incendiu din luna mai 1931. Sfântul Francisc Borgia a implinit cuvintele psalmistului: "Am ales sa stau la pragul casei Dumnezeului meu, mai degraba decât sa locuiesc în corturile celor pacatosi" (Ps. 83, 11).

Traducere si adaptare dupa “Vietile Sfintilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti