Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

11 Ianuarie - Sf. Igin

11 Ianuarie - Sf. Igin

Sf. Igin---Papa
n.: în Atena, Grecia
d.: în c.140, Roma, Italia
Sarbatoare: 11 ianuarie


              „Comemorarea” sfântului Igin a fost scoasa din calendarul reînnoit, pentru ca a fost introdusa numai în secolul al XII-lea; nu exista motiv pentru a considera ca sfântul Igin a murit martir si nu se stie dat  a mortii. Totusi îi dedicam profilul zilei, pentru deja lunga traditie si pentru ca este un nume drag multor persoane. Spre sfârsitul secolului al II-lea, sfântul Irineu, la întoarcerea dintr-o calatorie la Roma, enumera cei doisprezece episcopi succedati pe scaunul roman al sfântului Petru în zilele sale. Igin era al noualea din aceasta serie, singurul purtator al acestui nume, succesor al sfântului Telesfor „care a dat o glorioasa marturie”, adica a suferit martiriul, sub împaratul Adrian.
Liber Pontificalis si Martirologiul roman afirma ca si Igin a suferit martiriul, la 11 ianuarie (140), în timpul persecutiei lui Antoninus Pius, si a fost înmormântat „alaturi de trupul fericitului Petru în Vatican”. Totusi pare improbabil, dupa cum am spus, ca Igin sa fi murit martir. Meritele sale au fost altele. În timpul scurtului sau pontificat (136-140), micsorându-se atacurile pagânilor contra „noului neam fara patrie” (dupa cum erau numiti crestinii), Biserica s-a vazut amenintata din interior de proliferarea sectelor eretice.
Valentin si Cerdone îndraznisera sa se duca chiar la Roma, pentru a raspândi erezia gnostica, un amestec de doctrine si practici religioase cu caracter filozofic si mistagogic calauzite de acest principiu fundamental: exista o singura credinta comuna care poate fi de ajuns poporului, dar exista si o stiinta rezervata celor învatati, care ofera o explicatie filozofica a credintei comune. Cei doi eretici au fost dezaprobati de catre papa Igin pe care Liber Pontificalis îl defineste „filozof”, de origine ateniana. Un filozof, deci, la cârma barcii lui Petru în momentul just, când infiltranta erezie gnostica tindea sa absoarba Revelatia divina, pentru a face din ea doar o filozofie religioasa.
Igin s-a straduit astfel sa pastreze integritatea învataturii genuine evanghelice. În afara de aceasta, dupa exemplul marelui împarat Adrian, care crease un eficient aparat birocratic ce asigura o administratie înteleapta a imensului Imperiu Roman, a intervenit asupra structurii ierarhice, instituind Ordinele minore, care permiteau îmbunatatirea slujirii Bisericii si pregatirea candidatilor la preotie printr-o apropiere progresiva de sfintele mistere. Se pare ca de la el provine si introducerea rolului de nas în cazul botezului.
Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa si Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa si Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei
Aducem multumiri speciale pentru disponibilitatea acestui text www.arcb.ro