Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

13 Decembrie - Sf. Lucia

13 Decembrie - Sf. Lucia

Sfânta Lucia (? - 303) - fecioară martiră
Sarbatoare: 13 decembrie


Oraşul Siracusa din sud-estul Siciliei este locul unde a trăit şi murit martiră Sfânta Lucia. Ea se bucură de un cult deosebit atât în Biserica de Apus cât şi în cea de Răsărit, este amintită în Canonul roman - (astăzi rugăciunea I euharistică) din Liturghie chiar de pe vremea Papei Grigore cel Mare (590-604), şi are un loc deosebit în iconografia creştină, fie singură, fie împreună cu sfintele Tecla, Barbara, Agata, Agnesa şi Ecaterina. Cu începere din secolul al VI-lea, a circulat o scriere cu Passio Sanctae Luciae, care prin faptele relatate despre viaţa şi martiriul tinerei fecioare a alimentat "lumina" credinţei şi curajul în multe suflete. Dante Alighieri, după ce a invocat-o şi a rugat-o să îi protejeze lumina ochilor şi a inimii, a aşezat-o la stânga lui Ioan Botezătorul, pe una dintre cele mai înalte trepte ale Paradisului. În anul 1894, arheologii au descoperit în catacombele din Siracusa o inscripţie cu numele Sf. Lucia, pe locul unde se spunea că a fost mormântul ei; prin această descoperire au fost spulberate dubiile ridicate de unii istorici asupra existenţei reale a tinerei martire.
Lucia, după cum se citeşte în Passio, aparţine unei familii bogate din Siracusa; după moartea tatălui a rămas singură cu mama ei, Eutichia, care era lipsită de vedere. Aceasta, dorind să-şi ştie fiica la adăpost de griji şi primejdii, a promis-o de soţie unui tânăr nobil din oraş. Deoarece în sufletul său Lucia făcuse jurământ de a rămâne fecioară pentru toată viaţa din dragoste faţă de Dumnezeu, a rugat-o pe mamă să amâne nunta şi împreună să facă o vizită la mormântul Sfintei Agata din Catania, tânăra fecioară care cu cincizeci de ani în urmă încoronase printr-o moarte glorioasă credinţa şi dragostea ei faţă de Cristos. Din acest pelerinaj, Eutichia s-a întors deplin vindecată şi drept recunoştinţă i-a permis Luciei să-şi urmeze calea aleasă şi să împartă săracilor zestrea bogată pregătită pentru ea.
Logodnicul a denunţat-o procurorului Pascasius că este creştină. La ameninţarea judecătorului că o va trimite în lupanar ca să fie dezonorată, Lucia a răspuns: "Trupul este întinat numai atunci când consimte sufletul". Trecând de la ameninţări la fapte, au voit să o tragă spre locul infam, dar trupul ei a devenit atât de greu încât nici zece oameni nu au putut să o mişte de acolo. Plini de furie au început să o lovească, să arunce peste ea smoală topită şi ulei încins, iar în cele din urmă i-au străpuns gâtul cu o sabie. În tot acest timp, tânăra neînfricată nu a încetat să repete creştinilor adunaţi în jurul ei că datoriile faţă de Dumnezeu sunt mai presus decât obligaţiile faţă de oameni; simţind că este aproape de sfârşit, Lucia şi-a mărturisit încă o dată credinţa; toţi cei din jur au răspuns "Amen", iar sufletul ei curat şi-a luat zborul spre lăcaşurile cereşti. Aceste fapte s-au petrecut, foarte probabil, în timpul împăratului Diocleţian, pe la anul 303.

Preluare si adaptare după "Vieţile Sfinţilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti