Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

15 Octombrie - Sf. Tereza din Avila

15 Octombrie - Sf. Tereza din Avila

Sfanta Tereza de Avila (1515-1582)

Sarbatoare: 15 octombrie (calendarul latin)

Ziua de 4 octombrie a anului 1582 este cunoscuta ca puntea de trecere intre calendarul vechi, iulian, si calendarul nou, gregorian. Pe baza cercetarilor si recomandarilor astronomilor, Papa Grigore al XII-lea a dispus ca dupa aceasta zi sa urmeze data de 15 octombrie, recuperandu-se astfel ramanerea in urma a datelor calendaristice fata de pozitiile reale ale pamantului si soarelui. In aceeasi noapte de 4 spre 15 octombrie se stingea din viata una dintre femeile extraordinare ale Evului Mediu si ale tuturor timpurilor: Sfanta Tereza din Ávila, numita si Tereza cea Mare. Ea si-a dobandit un loc deosebit in randul sfintilor prin activitatea de reformare a manastirilor de calugarite si calugari din ordinul Carmelitan, prin viata ei tesuta din suferinte, extaze si minuni, si prin scrierile pline de farmec si intelepciune suprafireasca, scrieri ce i-au adus titlul de "Doctor Ecclesiae", "Invatator al Bisericii", acordat de Papa Paul al VI-lea la 27 septembrie 1970. In cartea de familie a sotilor Alfons de Cépeda si Beatrice de Ahumada din orasul Ávila (Spania) se noteaza: "Miercuri, a douazeci si opta zi din luna martie a anului 1515, s-a nascut fiica mea Tereza, la orele 5 dimineata, poate cu o jumatate de ora mai tarziu sau mai degraba, la rasaritul soarelui din acea zi". Tereza a avut noua frati si doua surori. Dintre ei il prefera pe Rodriguez, fratele mai mare cu cativa ani; citeau impreuna vietile sfintilor si faceau planuri de expeditii eroice.. Intr-o zi au plecat inainte de rasaritul soarelui pe drumul spre Salamanca, hotarati sa ajunga in Africa, unde sperau ca maurii le vor taia capetele si-i vor face martiri. Un unchi de al lor i-a intalnit in afara orasului si afland de scopul calatoriei i-a readus acasa. La dojana aspra a parintilor, Rodriguez a raspuns: "Micuta m-a luat cu ea". Tereza avea atunci sapte ani. Departe de a se descuraja, s-au hotarat sa duca o viata de pustnici, construind chilii improvizate in gradina parinteasca si impunandu-si acte de penitenta asemanatoare cu ale vechilor calugari din pustiul Tebaidei. Deja din anii copilariei, Tereza a dovedit o rara capacitate de a trece de la dorinte la fapte si de a atrage pe altii de partea ei. Dupa ce la varsta de doisprezece ani a pierdut-o pe mama, ea s-a aruncat in genunchi in fata unei icoane a Preacuratei si a implorat-o sa-i fie mama. Odata cu anii copilariei s-au risipit si multe din elanurile sufletesti; Tereza noteaza in autobiografia ei: "A venit si momentul cand ochii mi s-au deschis la frumusetile naturii, cu care, dupa cum se spunea, Dumnezeu a fost foarte darnic fata de mine. Eu ar fi trebuit sa-i multumesc, dar din nefericire m-am folosit de ele pentru a-L ofensa, dupa cum se va vedea din aceasta istorisire". Apoi ea vorbeste despre "marile sale pacate": citirea cu pasiune a romanelor de aventuri cavaleresti, dorinta de a placea si a face impresie prin tinuta, coafura, parfumuri, placerea de a intretine conversatii amuzante; in chip deosebit se considera vinovata pentru prietenia cu o tanara, a carei conversatie "a produs in mine cea mai trista schimbare... Invatand din experienta mea, as vrea ca parintii sa fie extrem de atenti cu privire la acest lucru". Pentru formarea intelectuala si morala a fiicei sale, Alfons de Cepeda a incredintat-o pensionului tinut de surorile augustine. Aici s-a intalnit cu o calugarita sfanta, Maria Briceno, care i-a redesteptat in suflet gandul si dorinta frumusetilor nepieritoare. Simtea totusi ca i-ar veni foarte greu sa se desparta de bucuriile preferate si ea insasi marturiseste ca dorea mult "ca Bunul Dumnezeu sa nu o cheme la viata de manastire". Cu toate acestea, in urma convorbirilor cu un alt suflet ales, "m-am hotarat sa ma inving pe mine insami"; a cerut permisiunea tatalui sau si a intrat in manastirea calugaritelor carmelitane din Ávila. "Cand am imbracat haina calugareasca, Domnul m-a facut sa inteleg cat de darnic este fata de cei care se inving pe ei insisi pentru a-i sluji lui. In aceeasi clipa am simtit in sufletul meu o multumire atat de mare pentru starea pe care am ales-o, incat nimic nu a putut sa o micsoreze pana in ziua de astazi... Nu aveam inca, mi se pare, iubirea de Dumnezeu... Dar o lumina puternica m-a facut sa inteleg ca tot ce este trecator valoreaza foarte putin". Timp de douazeci de ani a trait in manastire, incercand sa impace dorinta desavarsirii spirituale cu satisfacerea dorintei de comoditate si afectiuni umane. Dar intr-o zi, icoana cu "Ecce Homo" aflata in capela s-a insufletit si a inceput sa sangereze in prezenta Terezei; atunci Tereza a ingenunchiat in fata lui Cristos si L-a rugat sa-i dea "odata pentru totdeauna puterea de a nu-l mai ofensa". Intarita de harul divin, a rupt in inima ei legaturile unor afectiuni prea omenesti si a daruit-o lui Dumnezeu, incepand o viata noua, plina de suferinte si bucurii suprafiresti, pe care le-a descris cu maiestrie in cartile sale: "Drumul perfectiunii", "Ganduri despre iubirea de Dumnezeu", "Castelul interior". Deoarece in manastiri patrunsese luxul, comoditatea, delasarea, Tereza a simtit chemarea de a se consacra operei de reformare a vietii calugaresti. Dupa ce s-a sfatuit cu mai multi oameni renumiti prin sfintenia si intelepciunea lor, a obtinut de la Papa Pius al IV-lea aprobarea de a proceda la intemeierea unor manastiri in care sa se respecte cu strictete randuielile primitive, foarte aspre, ale ordinului Carmelitan. Astfel, la 27 august 1562 a luat fiinta langa Ávila prima manastire a Carmelitanelor Desculte, dedicata Sfantului Iosif. Cu aceasta ocazie s-a sfintit si prima biserica in cinstea Sfantului Iosif. La moartea Sfintei Tereza existau in Spania 32 manastiri reformate, 17 pentru femei si 15 pentru barbati. Aceasta opera imensa a cerut din partea Sfintei Tereza multa energie, tenacitate, inteligenta si indeosebi o incredere fara margini in Providenta divina. "Tereza fara harul lui Dumnezeu este o femeie sarmana; cu harul lui Dumnezeu, este o forta; cu harul lui Dumnezeu si cu multi bani, este o putere". Cunoscatoare adanca a vietii sufletesti si inteleapta conducatoare de constiinte, Tereza a ramas si femeia practica ce se ocupa de cele mai marunte lucruri din casa si de problemele economice ale vietii; la orice reintalnire cu surorile ei de manastire, cauta sa vina cu mici atentii pentru fiecare dintre ele si dorea ca severitatea manastireasca sa fie insotita de o sincera si neincetata voie buna. La 4 octombrie 1582 se afla in manastirea din Alba (Spania), epuizata de eforturile si calatoriile intreprinse; simtind ca se apropie sfarsitul, a cerut sa i se aduca Sfanta Impartasanie; cand a vazut Preasfantul Sacrament, a exclamat: "Domnul meu si Mirele meu! A venit in sfarsit clipa dupa care am suspinat cu atata dor". Spre orele 9 seara a inchis ochii, cu capul rezemat de bratul sorei Ana a Sfantului Bartolomeu, dupa un extaz ce a durat 14 ore. Papa Grigore al XV-lea a ridicat-o la cinstea sfintelor altare in ziua de 12 martie 1622, confirmand sentimentele de adanca veneratie cu care a fost inconjurata chiar inainte de sfarsitul vietii pamantesti. Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti