Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

19 Aprilie - Sf. Emma

19 Aprilie - Sf. Emma

Sfânta Emma (?-1040)---văduvă
Sarbatoare: 19 aprilie


Două sunt sfintele care au purtat acest nume: Emma de Gurk (Austria) şi Emma de Saxonia (Germania). Viaţa lor este asemănătoare în unele privinţe: amândouă au trăit în acelaşi veac - veacul al XI-lea; amândouă erau din familii nobile; amândouă au fost căsătorite, dar rămânând văduve încă din tinereţe, şi-au folosit averile pentru ajutorarea color săraci, iar ele şi-au închinat viaţa rugăciunii, faptelor de binefacere şi de pocăinţă aspră. Emma din Austria a întemeiat două mănăstiri, şi a murit la 27 mai 1045; Emma de Saxonia murise cu cinci ani mai înainte, la 19 aprilie 1040. În mănăstirea Sf. Liutger din Werden, lângă Dusseldorf, o localitate foarte depărtată de Saxonia, se păstrează intactă mâna dreaptă a Sfintei Emma, ajunsă acolo într-un mod până acum inexplicabil.
Un cronicar german din timpul acela, Adam din Bremen, în cartea sa "Istoria bisericească", aminteşte de "nobilissima senatrix Emma" - "foarte nobila doamnă senatoare Emma", sora lui Meinwerk, Episcop de Paderbon şi soţia contelui Liutgero din Saxonia. Rămânând văduvă, tânără şi frumoasă, bogată şi fără copii, nu a voit să se căsătorească a doua oară, ci a rămas hotărâtă într-un nou program de viaţă, dăruită cu totul operelor de binefacere.
Plină de generozitate în a veni în ajutorul altora şi a le oferi din belşug darul său, a rămas totdeauna aspră şi necruţătoare cu ea însăşi; astfel a reuşit să ajungă la desăvârşirea creştinească în condiţia foarte dificilă de văduvă, expusă la mii de curse viclene din partea rudelor mai apropiate sau mai depărtate, deoarece o ştiau fără sprijin şi râvneau la bogăţiile ei.
Sfântul Bernardin de Siena, într-o cuvântare înflăcărată adresată văduvelor creştine, spunea: "Eşti tânără? Ţine-ţi trupul în frâu cu frânele disciplinei. Vreau să înveţi a trăi ca şi o călugăriţă. Fii sinceră faţă de tine însăţi. Vrei bărbat? Mergi şi căsătoreşte-te, în numele Domnului, şi linişteşte-te. Dar nu vei găsi deplina mângâiere. De aceea, eu nu văd o cale mai bună decât să rămâi o văduvă adevărată, şi să slujeşti lui Dumnezeu cum vei putea mai bine în tot timpul vieţii tale". Emma a preferat această cale pentru a ajunge la desăvârşire, calea cea mai grea şi mai rar urmată. Mâna ei, ajunsă până la noi intactă după nouă secole şi jumătate de la moartea acestei sfinte cu un nume atât de proaspăt şi grăitor, este un semn distinctiv al virtuţii sale principale: generozitatea. O generozitate activă, dovedită prin fapte mai mult decât prin cuvinte.
Adevărată mireasă a lui Cristos, l-a slujit pe mirele ei ceresc prin rugăciune şi facere de bine, meritându-şi dragostea şi preţuirea nu doar a unui soţ, ci a milioane de creştini care de mai mult de nouă secole o cinstesc cu un cult public. Trupul său, lipsit de mâna dreaptă de care am amintit, se odihneşte în catedrala din Bremen.
Ema, cu un singur m, este un diminutiv de la Emanuela sau de la alte prenume. Emma, cu doi m, ca nume independent provine din limba germană veche şi este forma feminină a unui nume care însemna: aparţinând zeului Irmin, zeul forţei. În toate limbile există multe nume care exprimă o legătură a omului cu divinitatea: aceste nume se numesc teoforice. Pentru creştini, chiar dacă astfel de nume provin din mitologii, ele pot aminti legătura sufletului omenesc cu Treimea dătătoare de viaţă. Creştinul ştie însă, şi Sfintele Emma au fost conştiente de acest lucru, că legătura omului cu Dumnezeu se realizează nu prin nume, ci prin fapte: "Nu cel care-mi zice mie Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerului, ci acela care împlineşte voia Tatălui Meu".
Traducere si adaptare după “Vieţile Sfinţilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti