Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

25 Aprilie - Sf. Marcu

25 Aprilie - Sf. Marcu

Sfântul Marcu (sec. I)---evanghelist
Sarbatoare: 25 aprilie
 
             În Noul Testament, Marcu este amintit de zece ori, mai întâi cu numele ebraic, Ioan, apoi cu numele roman de Marcu, si de câteva ori sub numele de Ioan-Marcu. Pentru unii istorici se pare ca ar fi fost vorba de doua persoane diferite; noi însa tinem parerea traditionala si cea mai probabila ca este vorba de un singur Ioan-Marcu, fiu al acelei Maria în casa careia se adunau primii crestini din Ierusalim si unde s-a refugiat însusi Sfântul Petru, dupa ce fusese eliberat în mod mirculos din închisoare. Faptele Apostolilor (cap.12) istorisesc: "Si Petru, venindu-si în sine, a zis: 'Acum stiu cu adevarat ca Domnul a trimis pe îngerul Sau si m-a scos din mâna lui Irod si din toate câte astepta poporul iudeilor'. Si chibzuind a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit si Marcu, unde erau adunati multi si se rugau."
Marcu, evreu de originie, s-a nascut probabil înafara Palestinei, dintr-o familie înstarita. Sfântul Petru, care îl numeste "fiul meu", l-a luat cu sine în calatoriile sale misionare prin Orient si la Roma. Din aceasta îndelungata apropiere, Marcu a retinut si a scris ceea ce Petru vorbea despre Isus Cristos: în felul acesta ne-a ramas Evanghelia care îi poarta numele. Antichitatea crestina, începând cu Papias (+130), îl numeste pe Marcu - "talmaciul lui Petru": "Marcu, un interpret al lui Petru, a consemnat în scris tot ceea ce îsi amintea. Astfel a scris ceea ce Domnul a învatat si a facut, fara sa urmeze însa ordinea faptelor. Adica Marcu nu l-a auzit direct pe Cristos, nici nu a stat în preajma Lui, ci mai târziu l-a ascultat pe Petru, care îsi expunea învatatura dupa cum cereau împrejurarile."
Pe lânga de familiaritatea cu Sfântul Petru, Evanghelistul Marcu a beneficiat si de o îndelungata comunitate de viata cu apostolul Pavel, pe care l-a întâlnit prima data în anul 44, când Paul si Barnaba adusesera la Ierusalim ajutoarele generoase oferite de comunitatile din Antiohia. La întoarcere, Barnaba l-a luat cu sine pe tânarul sau nepot Marcu. Dupa ce au vestit Evanghelia în insula Cipru, Pavel a proiectat o grea si riscanta calatorie în inima Asiei Mici, printre populatiile razboinice ale muntilor Taurus; la acest moment, ne spun Faptele Apostolilor, "Marcu s-a despartit de Paul si Barnaba, si s-a reîntors la Ierusalim". Mai târziu, Marcu se va întoarce lânga Sfântul Pavel, când acesta va fi în închisoare la Roma. "Adu-l cu tine pe Marcu, voi avea multa nevoie de ajutorul lui", scrie Sfântul Pavel din închisoarea romana ucenicului sau Timotei, în anul 66.
Datele cronologice privitoare la viata Sfântului Marcu ramân nesigure. Este probabil ca a murit în anul al 14-lea al domniei lui Nero, 68, dupa unii de moarte naturala, dupa altii ca martir al credintei, în orasul Alexandria din Egipt. "Acta Marci" - "Istoria faptelui lui Marcu", o scriere de la jumatatea secolului al IV-lea, ne spune ca în ziua de 24 aprilie, Sfântul Marcu a fost legat de gât cu o funie si târât de catre pagâni pe strazile Alexandriei, în râsul si batjocura multimii aprinse de ura.
Aruncat în închisoare peste noapte, în ziua urmatoare a fost supus acelorasi chinuri, dar nu a mai rezistat mult, si a murit. Trupul i-a fost aruncat pe un rug aprins, dar crestinii au reusit sa-l sustraga si sa-i faca înmormântarea cuvenita sfintilor martiri. Se spune ca în anul 828, doi negustori venetieni au reusit sa obtina trupul Sfântului Marcu si l-au dus la Venetia; aici, între anii 976-1071 s-a înaltat splendida Bazilica venetiana închinata Sfântului Marcu, autorul celei de-a doua Evanghelii a crestinatatii. Între figurile simbolice pe care Apocalipsa le propune pentru cei patru evanghelisti, Sfântului Marcu i se atribui semnul "leul", deoarece în Evanghelia sa scoate în evidenta puterea dumnezeiasca a lui Isus, biruitor al duhurilor rele, al celor ce i-au voit moartea, a tot raul si al mortii.

* * *

În împaratia romana, care cuprindea popoare de diferite origini etnice, deseori aceeasi persoana purta doua nume: unul roman si unul local. Asa a fost si cu Sfântul Marcu: el a ramas cunoscut prin numele sau roman - Marcu; acesta era un supranume, dat persoanelor pe care parintii îi închinau zeului razboiului, Marte. Ulterior se dadea copiilor nascuti în luna martie, având diferite forme pentru barbati si pentru femei.
Pentru barbati: Marcu, Martin, Marcel, Marcelin, Marcan, Marcoci, Marcas, Marcus, Marchian, etc. Pentru femei: Martina, Marcela (diminutiv Zela), Marcelina, Marcina. Mai mult, romanii au dat numele de Marte si planetei pe care au observat pete rosii, gândind ca sunt fluvii de sânge, varsat în razboaie.
Numele si prenumele din aceasta familie ne pot aminti chipul sfintilor îndragostiti de Cristos, între ei Marcu având un loc de frunte, care si-au daruit sângele propriu pentru a aduce pe pamânt un strop de iubire si de pace.

Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti