Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

28 Februarie - Sf. Roman

28 Februarie - Sf. Roman

Sfântul Roman (c. 390-463)---Abate-staret
Sarbatoare: 28 februarie

              Dupa cum este cunoscut, viata monahala a început în partile de rasarit ale Bisericii. Sfântul Atanasiu, trimis de mai multe ori în exil, a facut cunoscuta si în occident aceasta forma de viata spirituala, si datorita lui, în secolul al IV-lea începe si în Occident promovarea vietii manastiresti, care avea sa aduca roade în viata spirituala si chiar în progresul vietii civile. E destul sa îl amintim pe Sf. Benedict. Prima manastire în Galia s-a ridicat în 371, prin straduintele Sfântului Martir din Tours; apoi a urmat o neasteptata înflorire de case manastiresti: într¬una dintre ele, la Ainay, aproape de Lyon, îl gasim în secolul al V-lea si pe monahul Roman.
Nefiind multumit de simpla respectare a regulii aspre care se pastra în manastire, cu permisiunea abatelui, Roman si-a luat un exemplar din Sf. Scriptura si uneltele de lucru pe spate si s-a afundat într-o regiune neexplorata a muntilor Jura. I s-a pierdut urma. Un an mai târziu, fratele sau, Lupicino, ramas vaduv, a reusit sa îi descopere chilia si a venit de i s-a alaturat, împreuna cu alti barbati. Roman si Lupicino au facut loc pentru noii veniti construind o prima mare manastire la Condat, si a doua la Leuconne. Mai târziu li s-a alaturat si o sora a lor, pentru care au construit o a treia manastire, nu prea departe, manastire numita La Beaume.
Cei doi frati împarteau în perfecta armonie conducerea noilor comunitati. Temperamentele lor diametral opuse se completau unul pe altul: Roman era un spirit tolerant, înclinat spre marinimie; Lupicino era auster, necrutator si cerea ca regula sa fie respectata întocmai. Astfel, dupa strângerea unei recolte exceptionale, deoarece calugarii trecusera peste normele aspre ale cumpatarii, a poruncit sa fie aruncate în apa proviziile si la masa sa se serveasca o singura farfurie cu orez fiert. Doisprezece dintre calugari nu au rezistat la aceasta severitate si au parasit conventul: Roman a alergat în urma lor si cu lacrimi în ochi i-a rugat sa se întoarca înapoi.
Bunatatea lui a triumfat si în aceasta ocazie. Alta data, în timpul unui pelerinaj la mormântul Sfântului Mauritiu la Geneva, pelerinaj facut împreuna cu un calugar al sau, Sfântul Palade, gasindu-si adapost pentru noapte într-o cabana unde se ascundeau doi leprosi saraci, Roman nu s-a sfiit sa îi îmbratiseze frateste. În dimineata urmatoare, cele doua epave umane au constatat ca erau complet vindecati, si au alergat în cetate sa povesteasca cele întâmplate. Si alte minuni s-au întâmplat în timpul acelui pelerinaj. Apoi, blândul si evlaviosul Roman s-a întors definitiv la singuratatea lui din Condat, unde a trecut la cele vesnice înaintea fratelui si a sorei lui. Era nascut în jurul anului 390.
* * *
În calendarul Bisericii se afla un numar de cincisprezece sfinti care poarta numele de Roman, si doua sfinte care se cheama Romana. Prenumele acesta vine de la Romanus, care înseamna «locuitor al Romei» sau, mai târziu, «cetatean roman». Era un nume curent la latini; crestinii l-au mentinut si au dovedit ca mai mare decât cinstea de a fi cetatean al Romei este cinstea de a fi cetatean al împaratiei lui Cristos. Multi martiri, întrebati în timpul interogatoriului care le este numele, raspundeau «Christianus sum», «sunt crestin».
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti