Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

Angela Iacobellis

Angela Iacobellis

SLUJITOAREA lui DUMNEZEU ANGELA IACOBELLIS, copilă
(Roma, 16 octombrie 1948 – 27 martie 1961)
„Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (Mt 11,25).

Acest citat din Evanghelie este inscripţionat pe piatra funerară a mormântului său ce se află în biserica San Giovanni dei Fiorentini, la Napoli, acolo unde a fost mutat în anul 1997. Este un citat ce reflectă cu fidelitate scopul scurtei vieţi a Angelei Iacobellis, trăită asemenea unui zbor de înger pe acest pământ pentru a se reîntoarce în Împărăţia Cerurilor.
Angela s-a născut la Roma, la 16 octombrie 1948, şi a fost botezată la 31 octombrie în Bazilica Sf. Petru. Încă de la o vârstă fragedă suferinţa i-a marcat viaţa: i-a apărut un flegmon la clavicula dreaptă, iar medicii au încercat prin diferite tratamente dureroase să-l vindece, introducându-i de mai multe ori sonde, ceea ce i-a provocat dureri insuportabile.
A primit Prima Sfântă Împărtăşanie şi Mirul la 29 iunie 1955, la Napoli, acolo unde familia s-a mutat atunci când Angela avea cinci ani.
Din mărturia părinţilor, din cea a mătuşii Ada şi a celor care au cunoscut-o, rezultă o imagine a unei fetiţe care, pe măsură ce creşte, îşi măreşte tot mai mult credinţa şi iubirea sa faţă de Isus din Sf. Euharistie. Conştientă fiind de marele mister al Prea Sfântului Sacrament, îi îmbrăţişa şi îi săruta pe toţi cei din familia sa ce se întorceau de la biserică, acolo unde primiseră Sf. Împărtăşanie. Pentru ea era, aşa cum spunea, ca şi cum l-ar fi îmbrăţişat pe Isus.
O altă trăsătură foarte rară pentru vârsta ei: era caracterizată de un mare echilibru spiritual, religios şi creştin. Citea Evanghelia şi recita cu multă bucurie Rozariul. Spunea deseori: „Trebuie să-i dăm primul loc lui Dumnezeu”.
Destinaţiile sale de vacanţă erau mereu bazilicile Sf. Francisc şi Sf. Clara din Assisi, sfinţi pentru care avea o atracţie specială. În acele perioade mergea deseori la mănăstirea clariselor şi a rămas într-o legătură de mare prietenie cu surorile şi maica superioară. Acest lucru este atestat de nenumăratele scrisori primite din partea superioarei, scrisori ce au continuat să fie trimise şi după moartea sa pentru a-i mângâia pe părinţi.
Angela nu a fost un copil minune, ci o fetiţă foarte normală în ceea ce priveşte modul său de a se comporta în familie, la şcoală, la joacă, sau la diferitele activităţi specifice vârstei sale.
La 11 ani s-a îmbolnăvit de o maladie perfidă: leucemia. Mult timp nu i s-a spus despre gravitatea bolii sale, iar ea, cu multă seninătate, cu optimism, mângâindu-i pe alţii, a acceptat tratamentele, iar atunci când şi-a dat seama că afecţiunea sa nu putea fi vindecată, nu s-a tulburat, nu s-a agitat şi nu s-a răzvrătit. A acceptat în mod conştient voinţa lui Dumnezeu, exprimându-şi întreaga sa bucurie şi generozitate în rugăciune şi dialog intim şi simplu cu Domnul.
Boala ce avansa în mod implacabil a determinat-o să se despartă treptat de toate acele lucruri specifice vârstei sale. Faza finală a bolii a fost sfâşietoare pentru cei din familie: se trecea de la o analiză clinică la alta, de la o transfuzie la alta. O ocluziune intestinală a complicat în mod definitiv diagnosticul.
Administrarea de oxigen nu a ameliorat situaţia, iar în jurul orei 10 din dimineaţa zilei de 27 martie 1961 sufletul ei a zburat la cer. Era ziua de luni din Săptămâna Mare.
În urma numeroaselor semnalări din partea mai multor persoane, care afirmă că prin mijlocirea sa au primit haruri speciale, faima Angelei Iacobellis s-a răspândit în toată Italia.
La 11 iunie 1991, Sfântul Scaun a dat „nulla hosta” pentru deschiderea procesului diecezan cu privire la beatificarea sa. La 21 noiembrie 1997 osemintele sale au fost mutate din capela familiei din cimitirul din Napoli în biserica San Giovanni dei Fiorentini.