Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

Coronita Divinei Indurari

Coronita Divinei Indurari

CORONIȚA DIVINEI ÎNDURĂRI ("ROZARIUL" DIVINEI INDURARI"

Explicată sfintei Faustina de Isus care i-a spus: ”Mai întâi vei recita un Tatăl Nostru și un Bucură-te Marie și Crezul, apoi pe boabele pentru Tatăl Nostru vei spune următoarele cuvinte: Veșnice Tată, Îți ofer Trupul și Sângele, Sufletul și Dumnezeirea Fiului Tău preaiubit și a Domnului nostru Isus Cristos, spre ispășirea păcatelor noastre și ale lumii întregi; pe boabele pentru Bucură-te Marie vei recita următoarele cuvinte: prin dureroasa Sa Pătimire ai milă de noi și de lumea întreagă. La sfârșit vei recita de trei ori aceste cuvinte: Sfinte Dumnnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de Moarte, ai milă de noi și de lumea întreagă”. Și a adăugat: ”Milostivirea Mea va cuprinde în viață și mai ales în ceasul morții sufletele celor care vor recita această coroniță. Prin ea vei obține totul, dacă ceea ce ceri este conform voinței Mele. Când va fi recitată lângă cei aflați în agonie, Mă voi așeza între Tatăl și sufletul aflat în agonie nu ca Judecător drept, dar ca Mântuitor milostiv”.

Conform indicațiilor, se recită, așadar, astfel:
Tatăl nostru, Bucură-te Marie și Crezul.

Apoi, folosind coroana rozariului, pe boabele de la Tatăl nostru se spune:
Veșnice Părinte, îți ofer Trupul și Sângele, Sufletul și Dumnezeirea Fiului tău preaiubit și a Domnului nostru Isus Cristos, spre ispășirea păcatelor noastre și ale lumii întregi.

Pe boabele de la Bucură-te Marie se spune:
Pentru dureroasa Sa Pătimire, ai milă de noi și de lumea întreagă.

La sfârșit se spune de trei ori:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de Moarte, ai milă de noi și de lumea întreagă.