Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

Novena la Regina Sf. Rozariu

Novena la Regina Sf. Rozariu
Ziua I
 
O. Fecioara Neprihanita si Regina Preasfantului Rozariu, vino in ajutorul nostru in aceste timpuri in care oamenii si-au pierdut credinta si traiesc departe de Dumnezeu si de invatatura Bisericii. De pe acel tron de pe care domnesti ca Maica Milostivirii intoarce spre noi ochii tai cei milostivi si mijloceste-ne indurare de la Tatal ceresc. 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...
 
Ziua II
 
Prosternat in fata tronului tau de pe care domnesti ca Regina a Lumii si a Preasfantului Rozariu cu suspine negraite cer milostivirea lui Dumnezeu. In mijlocul incercarilor si al stramtorarilor imi ridic cu incredere privirea spre tine, Maica Milei si cer ajutorul tau. Indura-te de mine si apara-ma de cursele vrajmasilor sufletesti si trupesti. Daruieste-mi pacea, linistea, bucuria si sanatatea. 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua III
Auzind ca atatia au primit ajutorul tau, la tine alerg cu fncredere si iti cer sa mijlocesti pentru mine. Tu ai promis Sf. Dominic ca oricine se va ruga Rozariul va obtine orice har va cere. Cu rozariul in mana indraznesc sa te rog si sa cer ajutorul tau. Sterge-mi lacrimile si alina-mi suferintele. Regina Preasfantului Rozariu, indura-te de mine si de toti cei care alearga la tine. 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua IV
La cine altcineva as putea sa alerg daca nu la Tine, Mangaietoarea mahnitilor, Maica celor parasiti, Ajutorul celor suferinzi? Sufletul meu e patat de pacate grele. demn de pedeapsa vesnica a iadului. Dar tu esti Scaparea pacatosilor, Maica Mantuitorului, Avocata noastra in fata tronului lui Dumnezeu. Spune un cuvant in favoarea mea in fata Fiului tau si eu sunt sigur ca El va asculta rugaciunea ta pentru mine. Tu esti speranta mea, tu esti mangaierea mea. 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua V
O Fecioara Neprihanita, Regina Preasfantului Rozariu, Tu care esti fiica Tatalui ceresc, Mama Fiului dumnezeiesc si mireasa Duhului Sfant; tu care poti sa ceri totul Preasfintei Treimi: mijloceste pentru mine harurile necesare pentru mantuirea sufletului. Inlatura de la mine orice primejdie care ma poate face sa ma indepartez de la calea sfinteniei.
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua VI
Iata-ma in genunchi in fata ta. Regina Preasfantului Rozariu. cerand ajutorul si mijlocirea ta. La tine alerg in aceasta vale de lacrimi, la tine care de atatea ori cand te-am invocat mi-ai dovedit a fi o mama plina de dragoste fata de mine. Priveste la necazurile mele si fa sa nu ma indoiesc niciodata de iubirea pe care Dumnezeu Tatal o are fata de mine.
 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua VII
Sub mantia ta ocrotitoare caut adapost, Regina Preasfantului Rozariu, atunci cand furtuna patimilor si a nenorocirilor ma impresoara. La tine alerg, Steaua marii, Maica Soarelui Vesnic. Da-mi harul statorniciei in bine si fa te rog sa il am mereu la carma vietii pe Mantuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. 
 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua VIII
 
De atatea ori m-am indepartat de casa Tatalui, de atatea ori am ratacit hoinar prin lume cautand fericirea departe de invataturile Evangheliei. Imi este atat de rusine! Nu mai am curajul sa cer milostivirea lui Dumnezeu. Dar tu mijloceste pentru mine, Poarta cerului, Scaparea pacatosilor. Ia-ma de mana si prezinta-ma in fata Fiului Tau. 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...

Ziua IX
 
O, daca toti ar sti cat esti de buna si de iubitoare fata de cei aflati in suferinta! Nimeni nu ar mai intarzia sa ia in mana coroana Sfantului Rozariu si sa alerge la tine, cerandu-ti ajutorul si mijlocirea. Cat de placut iti este acest buchet de trandafiri! Aceasta este arma cea mai sigura in ispitele de tot felul. Fie ca aceasta rugaciune sa bata ritmul vietii mele, unindu-ma cat mai mult cu Mantuitorul, facandu-ma sa contemplu chipul lui Cristos impreuna cu tine, Regina Preasfantului Rozariu! 
1 Tatal nostru, 10 Bucura-te Marie. 1 Slava Tatalui, O, Isuse...
 
Aducem multumiri specialpentru disponibilitatea acestei novene Congregatiei Surorilor Dominicane.