Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

Viata lui Carlo Acutis

Viata lui Carlo Acutis

Viaţa lui Carlo Acutis

 
Carlo Acutis s-a născut la 3 mai 1991, la Londra, acolo unde iluştrii săi părinţi, Andrea şi Antonia, se aflau din motive de serviciu si lucru. În luna septembrie a aceluiaşi an s-au întors la Milano, oraşul lor.
Foarte curând Carlo s-a dovedit a fi un copil cu o extraordinară inteligenţă, având o capacitate genială de a folosi computerul şi programele informatice. Era afectuos, îşi iubea părinţii, şi îşi petrecea o parte din timp cu bunicii. A urmat cursurile şcolilor elementare şi gimnaziale la Surorile Marceline din Milano, iar apoi a trecut la Liceul Clasic Leon al XIII-lea  condus de părinţii iezuiţi. Iubea marea, călătoriile şi conversaţiile. S-a împrietenit cu servitorii din casă pe care îi respecta şi era deschis cu toţii. Avea un temperament luminos, neavând nicio dificultate de a vorbi atât cu persoanele nobile, cât şi cu cerşetorii pe care-i întâlnea pe stradă. Nimeni nu era îndepărtat de inima sa cu adevărat delicată.
 
Totul pentru Isus
 
Dar ce anume îl deosebeşte pe Carlo de ceilalţi copii de aceeaşi vârstă cu el? Pe parcursul existenţei sale, a descoperit o Persoană deosebită: Isus Cristos. Treptat, se îndrăgosteşte tot mai mult de Isus. Încă de mic copil, întâlnirea cu Isus îi schimbă viaţa. Carlo află în El un Prieten, Învăţător, Mântuitor şi Scopul existenţei sale. Fără Isus în viaţa de fiecare zi, nu găseşte nicio plăcere. El este secretul din inima sa, chiar dacă se comportă ca şi ceilalţi copii de vârsta sa.
Creşte într-un ambient profund creştin, în care credinţa este trăită şi mărturisită prin opere, dar el alege în mod liber să-l urmeze pe Isus cu mare entuziasm. Într-o lume bazată pe consumism şi vulgaritate, el îl mărturiseşte pe Isus şi Evanghelia sa, atitudine pe care cei mai mulţi dintre concetăţenii săi au uitat-o, sau chiar o combat. Nu i-a fost teamă să fie considerat ca ceva straniu pentru societatea în care trăia şi să meargă contra-curent, împotriva mentalităţii dominante.
Se ştie că pentru a-l urma pe Isus este necesară o mare umilinţă şi un mare sacrificiu. Modelele sale au fost Păstoraşii de la Fatima, Iacinta şi Francisc Mato, sf. Dominic Savio şi sf. Alois Gonzaga, iar mai apoi sf. Tarciziu – martir pentru Euharistie. Carol, printr-o continuă coerenţă, se inserează treptat în acest grup de copii sfinţi care prin existenţa lor au dezvăluit gloria lui Isus. S-a angajat până la sacrificiu să trăiască continuu în prietenia şi harul lui Isus. A aflat, foarte repede pentru vârsta sa, două coloane fundamentale: Euharistia şi Sf. Fecioară Maria.
 
Ostia l-a transformat
 
Viaţa sa este în întregime euharistică: nu doar a iubit şi adorat în profunzime Trupul şi Sângele lui Isus, ci a ştiut să şi pună în practică mesajul jertfei sale. Încă înainte de Prima Sfântă Împărtăşanie, primită la doar 7 ani în mănăstirea Surorilor Romite a Sfantului Ambroziu, la Nemus, Perego, iar apoi tot mai mult, a nutrit o mare devoţiune faţă de Preasfântul Sacrament din altar, prin care credea că Isus este într-adevăr prezent lângă creaturile sale, ca Dumnezeu şi Prieten. Participa la Litughie şi Împărtăşanie – incredibil, dar adevărat şi pentru un copil din zilele noastre – în fiecare zi. Dedica mult timp rugăciunii de adoraţie în tăcere în faţa Tabernacolului, unde se lăsa răpit de iubire. Din Taina Euharistiei învaţă să înţeleagă iubirea infinită a lui Isus pentru fiecare om.
Toate acestea au fost o continuă „şcoală” de dedicare, astfel încât simte că nu este îndeajuns să fie onest şi bun, ci că trebuie să se dăruiască lui Dumnezeu şi să-i slujească pe semenii săi. Într-un cuvânt tinde spre sfinţenie, vrea să fie sfânt! În sufletul său se aprinde tot mai mult zelul pentru mântuirea sufletelor. Nu se limitează doar la rugăciune, ceea ce era deja un mare lucru, ci vorbeşte deseori despre Isus, Sf. Fecioară, lucrurile „de pe urmă” (ultimele lucruri: moartea, judecata lui Dumnezeu, iad, paradis) şi despre riscul de a le putea pierde printr-un păcat de moarte.
Carlo încearcă să-i ajute mai ales pe cei care trăiesc departe de Isus, cufundaţi într-o totală indiferentţă faţă de El şi în păcat. Deseori se oferă, se roagă şi repară păcatele şi ofensele aduse Iubirii Dumnezeieşti, împotriva Inimii lui Isus, pe care o simte vie şi palpabilă în Ostia consacrată. Asemenea Sfintei Margareta Maria Alacoque, şi el îşi alimentează dorinţa de a conduce sufletele la Inima lui Isus, în care crede şi căreia i se abandonează în fiecare zi. În mod special, se împărtăşeşte în fiecare primă vineri din lună pentru a repara păcatele şi a ajunge în Paradis, conform „marii promisiuni” a lui Isus, din 1675, făcută Sfintei Margareta Maria. Printre scrierile sale, „notiţele de suflet”, probabil că afirmaţia cea mai frumoasă este tocmai aceasta: „Ce este Euharistia? Este autostrada mea spre Cer !”.
Această asiduă şi cotidiană obişnuinţă de a se împărtăşi cu Sf. Euharistie, a nutrit şi reînnoit iubirea sa faţă de Isus şi l-a transformat într-un prieten intim al său, aşa cum confirmă preoţii care l-au cunoscut îndeaproape şi prietenii săi. Isus l-a determinat să parcurgă foarte repede etapele drumului său spre sfinţenie.
 
Vestitorul lui Isus
 
A fost apreciat şi stimat de colegii săi de şcoală, pe care îi ajuta mereu, chiar dacă uneori a fost ofensat pentru credinţa sa vie. Nu s-a comportat ca şi cum nu ar cunoaşte realităţile din această lume, dar a fost conştient că l-a întâlnit pe Isus şi, pentru a-i rămâne fidel, a trebuit să fie pregătit să înfrunte majoritatea. El afirma că cineva „are dreptate atunci când se află în Adevăr, nu doar în majoritate”. Prin urmare, nu se teme de critici şi ironii, ştiind că sunt inevitabile în dorinţa sa de a-i apropia de Isus pe colegii şi prietenii săi. Da, Carlo vrea să câştige suflete, şi sunt chiar şi necreştini, persoane de alte religii, care, pentru faptul că l-au cunoscut şi au vorbit cu el, au cerut Botezul în Biserica Catolică. Este un geniu al computerului, în pofida vârstei sale fragede, şi un campion al credinţei puternice şi active. Colegii săi îl căutau pentru a învăţa să folosească mai bine computerul, dar Carlo, în timp ce explica programe şi comenzi, conducea discuţia spre Adevărurile veşnice, spre Dumnezeu. Însufleţit de Isus Euharistic, nu pierde nicio ocazie pentru a evangheliza şi catehiza. Exemplul său impresionează, iar cuvântul său convingător explică Misterul mântuirii. Emană o fascinaţie deosebită şi are o autoritate impresionantă pentru vârsta sa. Colegii săi sunt acum de acord în unanimitate în a afirma că un apropiat de-al lor, Carlo, a fost un adevărat mărturisitor al lui Isus şi vestitor al Evangheliei sale.
 
El a înţeles că este indispensabil un mare efort misionar pentru a vesti Evanghelia tuturor. Aprecia intuiţia Fericitului Iacob Alberione (1884-1971) de a folosi mass-media în slujirea Evangheliei. Obiectivul său era cel caracteristic adevăraţilor misionari: să ajungă la cât mai multe persoane posibile pentru a le face cunoscută frumuseţea şi bucuria prieteniei lui Isus.
Având această viziune a realităţii, îl ia ca model pe Sf. Paul, apostolul neamurilor, cel care s-a angajat în totalitate pentru a duce Evanghelia la toată făptura, până la sacrificiul total, martiriul.
Carlo Acutis este un adevărat fiu al Bisericii: el se roagă şi oferă sacrificii pentru ea. Gândul său este îndreptat mereu către Papa, în care, fie că a fost Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea, l-a văzut pe adevăratul Vicar al lui Cristos. De aceea îi oferă sacrificii şi rugăciuni. Este un atent ascultător al Magisteriului Papei şi îl urmează. Astfel, Carlo a maturizat o cunoaştere a credinţei ieşită din comun, mai ales dacă se consideră vârsta sa. Înţelegea şi prezenta adevăruri de credinţă cu cuvinte simple şi uşor de înţeles, aşa cum nici un teolog nu ar putea să le folosească mai bine. Parohul său a rămas uimit de elocvenţa sa, la fel şi călugării sau diferitele persoane întâlnite ce l-au ascultat. Cine se apropia de el, pleca cu o certitudine: Isus este într-adevăr unicul Mântuitor aşteptat de omenire chiar şi astăzi, şi unicul care poate să umple pe deplin inima omului.
 
Consacrat Sfintei Fecioare Maria
 
O altă coloană fundamentală pe care a fost construită viaţa sa este Sf. Fecioară Maria: se consacră Ei de mai multe ori pe parcursul vieţii; se adresează Ei în momentele dificile. Evident, Preasfânta Fecioară Maria nu-i refuză nimic. Este imposibil să vorbim despre Carlo, fără să luăm în considerare puternica sa devoţiune faţă de Preasfânta Fecioară Maria. A fost fascinat de apariţiile sale la Lourdes şi Fatima, şi a trăit mesajul acesteia de convertire, pocăinţă şi rugăciune. De la Fatima, a învăţat să iubească Inima Neprihănită a Mariei, să se roage şi să ofere sacrificii pentru a repara ofensele pe care mulţi păcătoşi i le aduceau. Maria este Avocata şi Mama sa. Din dragoste faţă de ea, recită în fiecare zi Rozariul şi răspândeşte devoţiunea mariană printre cunoscuţi. Vizitează sanctuarele sale, inclusiv Lourdes şi Fatima. Dintre sfinţii „săi”, îi preferă pe Sf. Bernadeta Soubirous şi Fericiţii Păstoraşi de la Fatima, vorbind despre ei deseori pentru a-i invita pe ceilalţi să trăiască mesajele Sfintei Fecioare. A rămas impresionat de viziunea iadului, aşa cum a fost prezentată de Sora Lucia de la Fatima, şi, în consecinţă, decide să ajute cât mai multe persoane să-şi mântuiască sufletul. Pare imposibil pentru un băiat, dar cu toate acestea Carlo citeşte Tratatul despre Purgatoriu al Sfintei Ecaterina Fieschi de Genova (1447-1510), în care sfânta descrie suferinţele sufletelor din Purgatoriu. Carlo oferă rugăciuni, jertfe şi împărtăşiri spre ajutorarea lor. Într-o lume închisă în faţa marelui Adevăr de credinţă, Carlo trezeşte conştiinţele şi invită deseori să se privească spre acel „Dincolo” ce nu apune. În familie, la şcoală, în mijlocul societăţii, devine mărturisitor al Veşniciei. Trăieşte cu o puritate angelică, încredinţându-şi curăţia Sfintei Fecioare şi cerând rugăciuni în acest sens călugăriţelor de clauzură la care mergea deseori, fiind foarte interesat de viaţa lor de rugăciune. A apărat sfinţenia familiei împotriva divorţului şi sacralitatea vieţii împotriva avortului şi eutanasierii, atunci când erau dezbătute aceste tematici.
Nu a făcut niciodată compromisuri. A fost umil şi mărinimos, răspândind în jurul său credinţa ca un foc al adevărului şi iubirii lui Cristos.
 
Vreau să merg imediat în Paradis”
 
Nu putem să scriem mai multe despre viaţa sa atât de fascinantă. Istoria sa frumoasă este descrisă în cartea lui Nicola Gori, Euharistia, autostrada mea spre Cer. Biografia lui Carlo Acutis, S. Paolo, Milano 2007.
 La începutul lunii octombrie 2006, "acest inger intrupat" a fost lovit de o formă foarte gravă de leucemie incurabilă. A fost internat în spital. Nu s-a speriat şi a spus: „Ofer toate suferinţele ce va trebui să le îndur Domnului, pentru Papa, pentru Biserică şi pentru a nu trece prin Purgatoriu. Vreau să merg direct în Paradis”. S-a spovedit deseori, dar acum Isus este cel care îl îmbrăţişează. A primit Maslul şi Ultima Sfântă Împărtăşanie - Viaticul pentru viaţa veşnică. A zâmbit tuturor cu o privire extraordinar de frumoasă şi un curaj surprinzător. La ora 6,45, în data de 12 octombrie 2006, Carlo Acutis, ce avea doar 15 ani, l-a contemplat pentru veşnicie pe Dumnezeul său atât de mult iubit. Un mic-mare minunat prieten intim al lui Isus Cristos şi apostol al său.
Doar Mântuitorul divin şi Biserica pot să formeze astfel copiii, semn că şi astăzi, aşa cum scria Montalembert, „Cel ce atârnă pe cruce continuă să atragă la sine tineretul şi iubirea”.
 
Autor: Paolo Risso - Sursa www.santiebeati.it