Sfantul Bruno (1030-1101) 6 octombrie (calendarul latin) Cu putin timp inainte de a muri, Sfantul Bruno scria unui prieten: «Folosul si bucuria pe care singuratatea si tacerea sihastriei le ofera tuturor celor care o iubesc nu pot fi apreciate decat de catre cei care le-au experimentat». Si Sfantul Bruno are parte de aceasta tacere chiar si dupa moarte. Desi intemeietorul unuia dintre cele mai severe si renumite ordine calugaresti contemplative, nimeni dintre contemporani nu s-a gandit sa-i scrie biografia si multe din amanuntele vietii lui au ramas necunoscute. In schimb este cunoscut si admirat spiritul de reculegere sufleteasca, de totala daruire rugaciunii si muncii fizice sl intelectuale, pe care l-a imprimat institutului sau si este pastrat cu fidelitate de urmasi pana in ziua de astazi. Datele sigure ce le avem despre el se rezuma la urmatoarele: Bruno s-a nascut probabil in anul 1030 la Koln (Colonia), dintr-o familie nobila si a urmat cursurile scolii episcopale din Reims. A devenit apoi canonic si profesor de «stiinte si literatura» la aceeasi scoala, dobandindu-si un mare renume in comentarea Sfintei Scripturi, indeosebi a scrisorilor Sfantului Pavel. Printre elevii sai s-au aflat Hugo de Chatillon, care va deveni Papa Urban al II-lea - si viitorul episcop de Grenoble, Sfantul Hugo. Deoarece s-a opus practicilor simoniace ale episcopului Manasses, a intampinat unele dificultati care l-au determinat sa paraseasca invatamantul si sa urmeze chemarea catre singuratate, pe care o simtise din tinerete. Cu acest gand se retrage mai intai intr-un schit de langa manastirea din Molesme. Impreuna cu alti sase calugari dornici de o mai mare reculegere s-au indreptat apoi spre episcopul Hugo din Grenoble, care in anul 1084 le-a oferit un loc singuraic in masivul muntos la Grande Chartreuse, la poalele Alpilor, in sudul Frantei. Aici a luat fiinta ordinul calugaresc al cartusianilor. Sub conducerea lui Bruno, calugarii traiau in locuinte individuale, compuse din trei incaperi: un atelier, o camera de lucru si pentru pregatirea hranei, si o camera pentru dormit si rugaciune, camera in care nu avea voie sa intre nimeni; ei se intalneau in «Oratoriu» pentru oficiul divin si sfintele slujbe. Viata lor era impartita intre rugaciune, munca manuala si munca intelectuala care consta in copierea de manuscrise. Inconjurat de cercul chiliilor calugaresti, la mijloc se afla cimitirul: straturi de pamant, cu o cruce la un capat, cruce pe care nu se scria nici numele celui inmormantat acolo. «Aceasta pace pe care lumea nu o cunoaste aduce in inimi bucuria Sfantului Duh», scria Bruno unui prieten. In anul 1088 Bruno este chemat la Roma de catre fostul sau elev, Papa Urban al II-lea. Aici ramane timp de patru ani, ca sfetnic al Parintelui crestinatatii, in problemele refacerii vietii spirituale a clerului si poporului. Apasat de agitatia din orasul etern si in permanenta stapanit de dorul dupa singuratate si reculegere, obtine de la Papa invoirea de a se retrage in Calabria, unde infiinteaza o noua sihastrie, ce avea sa atraga de-a lungul veacurilor nenumarati barbati iubitori de bucuriile curate ale deslipirii de cele trecatoare si ale contemplarii celor vesnice. Analele manastirii din Torre, Calabria, mentioneaza ca inainte de a muri, veneratul abate a chemat pe frati in jurul sau, a cerut iertare pentru eventualele greseli fata de ei si de alti oameni, a facut o marturisire publica de credinta, si linistit a inchis ochii. Era ziua de 6 octombrie a anului 1101. La 17 februarie 1623, Papa Grigore al XV a introdus comemorarea Sfantului Bruno in calendarul Bisericii universale. Prenumele Bruno este de origine germanica si provine din adjectivul brun, devenit in latina brunus; el exprima culoarea intermediara intre ros si negru, culoarea pamantului. Se poate face o apropiere de numele Adam, care are la baza radicalul 'dm «a fi rosu, rosu-brun», si inseamna «a fi la fel ca pamantul brun». Ca nume personal are si forma Brunon, precum si femininul Brunona. Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti