Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

12 Octombrie - Sf. Alexandru Sauli

12 Octombrie - Sf. Alexandru Sauli

Sfantul Alexandru Sauli

Sarbatoare - 11 octombrie Sfantul Alexandru Sauli (1534—1592)
In viata unor sfinti proveniti din familii suspuse si instarite se observa cum Dumnezeu i-a ajutat sa se rupa de comoditatile si placerile pamantesti , permitind sa treaca prin anumite incercari dureroase si umilitoare, ce le-au deschis ochii asupra zadarniciei celor trecatoare. Alexandru Sauli a fost scutit de asemenea lovituri providentiale. El s-a nascut Ia 15 februarie 1534, ca fiu al lui Dominic Sauli, descendent al unei familii nobile, membru in senatul orasului Milano, prieten apropiat al ducelui Francisc II Sferza si al imparatului Carol al V-lea. Inzestrat cu o memorie exceptionala, Alexandru a studiat literatura, filozofia si dreptul la universitatea din Pavia, absolvind cursurile cu rezultate stralucitoare. Spre surprinderea tuturor, la virsta de 17 ani a cerut de la tatal sau permisiunea de a urma viata calugareasca si a intra in Congregatia clericilor regulari ai Sfintului Pavel, cunoscuti sub numele de Barnabiti, dupa numele bisericii Sfintul Barnaba din Milano, unde a luat fiinta institutul lor.
Superiorul Congregatiei, voind sa se convinga de seriozitatea intentiilor tinarului paj i- a propus sa umble pe strazile orasului purtand o cruce pe spate. Alexandru nu a sovait. In ziua de Rusalii a anului 1551, zi de sarbatoare si mare afluenta, fiul senatorului, purtind pe umeri o cruce mare de lemn se indrepta prin mijlocul multimii spre intrarea in Dom. Ajuns in piata numita a Negustorilor, locul favorit de intilnire a milanezilor, Alexandru s-a urcat pe estrada improvizata de un scamator si a inceput sa vorbeasca despre zadarnicia celor trecatoare, despre datoria de a sluji lui Dumnezeu, despre pretul timpului si al vesniciei. Cuvantul sau a fost atit de convingator, incat un mare numar dintre ascultatori l-au urmat la biserica Sfintului Barnaba si au cerut sa se spovedeasca. Actul sau de curaj, indeplinit cu calm si demnitate, i-a deschis lui Alexandru portile manastirii. Intrebat de ce si-a ales acest fel de viata, el a raspuns : «De un an de zile Dumnezeu mi-a insuflat dorinta de a parasi lumea si de atunci nu am incetat sa-L rog cu insistenta pe Domnul nostru Isus Cristos sa-mi descopere ce este mai conform cu vointa lui Dumnezeu si mai folositor mantuirii mele... Fiecare zi mi-a intarit hotararea de a intra la Clericii regulari  ...unde voi avea ocazia de a-mi infrange tot mai mult vointa mea, ceea ce formeaza sacrificul cel mai placut lui 'Dumnezeu».
Dupa trei ani de proba a fost primit in mod definitiv in congregatie, iar in 1556 a fost sfintit preot si ales superior general al Barnabitilor. Intre timp si-a format o cultura teologica extraordinara, ajungind sa stie aproape pe de rost intreaga «Summa Theologica» a Sfintului Toma de Aquino, mare parte din operele Sfintului Ioan Gura de Aur, precum si multe din 'lucrarile Sfintului Grigore cel Mare si ale lui Cassian. Cu toate acestea, deseori era vazut in mijlocul copiilor, predindu-le cu simplitate invatatura crestineasca, sau in satele din jurul orasului, predicand cu zel credinciosilor de la tara. Copiii si tinerii il ascultau cu drag si-l iubeau ca pe un prieten mai mare. Calitatile sale au atras atentia Sfintului Carol Boromeu, care l-a recomandat papei Pius al V-lea, atunci cand s-a pus problema numirii unui episcop in Corsica ; calugarii barnabiti si el insusi au depus mari eforturi pentru a ramane in linistea manastirii, dar Suveranul Pontif s-a folosit de autoritatea sa suprema si Alexandru Sauli a trebuit sa accepte misiunea de Episcop de Aleria.
Dieceza de Aleria ajunsese o ruina, atat din punct de vedere spiritua1 cat si material. Ajungind la locul activitatii, a exclamat  «Aici cel putin Dumnezeu nu-mi va lipsi» caci in celelalte privinte toate erau ruina si totala uitare a vietii crestinesti. In mijlocul unei populatii instrainatate de credinta, violenta razbunatoare, prin dragostea sa fata de credinciosii si preotii sai, a meritat sa i se spuna : «inger al pacii». Multumindu-se cu foarte putin pentru propria intretinere, impartea cu darnicie veniturile sale celor saraci. Cand un prieten s-a oferit sa-i impodobeasca peretii camerei cu picturi spaniole, venerabilul prelat a raspuns: «Prefer sa acopar mai de graba pe cei saraci, decit peretii».
Renuntind la o parte din odihna pe deplin meritata, a gasit timp sa scrie mai multe lucrari remarcabile pentru instruirea clerului si a poporului, si zilnic petrecea in rugaciune intre doua si trei ore, recitand rozariul, litaniile si alte rugaciuni. Sambata si in ajunul sarbatorilor Maicii Domnului tinea post. Dupa douazeci de ani dieceza de Aleria s-a transformat intr-o adevarata gradina spirituala Credinciosii priveau cu dragoste si admiratie la pastorul lor, si il ascultau cu bucurie ; cu prilejul unei secete care punea in primejdie intreaga recolta, sfintul episcop a cerut credinciosilor sa tina trei zile de post, apoi sa participe la o mare procesiune, la care el insusi a mers descult, repetind impreuna cu poporul : «Doamne, ai mila de noi». La sfirsitul procesiunii a inceput o ploaie intensa care a tinut in biserica pe cei prezenti timp de trei ore. Parintele lor sufletesc le-a spus : «Vedeti... Trebuie sa fim in pace cu Bunul Dumnezeu, daca vrem sa ne acorde darurile sale».
Papa Grigore al XIV, tinind seama de sanatatea slabita a zelosului episcop, l-a rechemat din Corsica si i-a incredintat episcopia de Pavia, in luna iulie 1591. Credinciosii din noua sa dieceza, l-au primit cu nespusa veneratie, dar nu s-au putut bucura de inteleapta lui pastorire decat pentru putin timp, deoarece in ziua de duminica 11 octombrie 1592, pe cind facea vizita pastorala in localitatea Calosso, Dumnezeu l-a chemat la odihna si lumina cea fara de sfarsit. 
Catedrala din Pavia pastreaza si astazi ramasitele pamantesti ale sfintutui episcop, pe care credinciosii l-au venerat ca pe un ales al lui Dumnezeu chiar inainte de sfirsitul vietii. Papa Benedict al XlV-lea in anul 1741 l-a declarat fericit; in anul 1904 Papa Pius al X-lea, a ridicat la cinstirea sfintelor altare pe acest «barbat vestit prin originea, virtutile, invatatura si minunile savirsite» (Martirologiul Roman).