Maison
De nous
Questions fr�quentes
Compte du Client
Contact

25 Octombrie - Sf. Crisant si Daria

25 Octombrie - Sf. Crisant si Daria

Sfintii Crisant si Daria (sec. III) 25 octombrie (calendarul latin) Istorisirea martiriului Sfantului Crisant si al sotiei sale Daria a dat scriitorilor bisericesti prilejul de a expune pe larg framantarile sufletesti si incercarile prin care aveau de trecut cetatenii romani din inalta societate in drumul spre Cristos. Pornind de la intrebarile si raspunsurile, in general scurte, consemnate de actele oficiale si de la relatarea sumara a faptelor privitoare la convertirea, judecarea si executarea martirilor, scriitorii de mai tarziu au intocmit tablouri vii in care sa poata fi citite cu claritate gandurile si sentimentele fericitilor eroi ai credintei si minunata lucrare a puterii si bunatatii divine. Istoria sfantului martir Crisant incepe cu venirea la putere a imparatului roman Valerian (253-260), cand nobilul Polemius este chemat de la Alexandria la Roma si i se ofera unul dintre primele locuri in Senatul roman. El vine impreuna cu fiul sau, Crisant, un tanar deosebit de inzestrat, care ii obosise pe profesorii din Alexandria cu intrebarile lui despre problemele mari ale sensului si valorii vietii umane. Ajuns in capitala imperiului, el continua cu pasiune cercetarile sale; citeste cu nesat operele marilor filosofi, discuta cu retori si scriitori, dar nu afla raspunsul care sa-i aduca linistea. Atunci, Dumnezeu raspunde dorintei sale dupa adevar, dispunand astfel lucrurile incat sa ia cunostinta de Sfanta Evanghelie. Dupa ce a citit-o cu deosebita atentie, a simtit cum in sufletul sau a coborat o lumina dulce si a spus: "Prea mult timp ai pierdut, Crisant, rasfoind cartile intunericului; iata ca acum ai vazut lumina adevarului. Ar fi oare intelept sa respingi aceste raze stralucitoare si sa te reintorci la minciuna? Tu ai descoperit o comoara de aur si cele mai pretioase pietre: ai grija sa nu-ti fie rapita si astfel sa pierzi roadele muncii tale." Odata, aflandu-se intr-o calatorie in afara Romei, a intalnit pe pustnicul Carpofar, care isi petrecea zilele intr-o pestera, in rugaciune si citirea cartilor sfinte. Dupa mai multe zile de discutii, nobilul Crisant a cerut si a primit sfantul Botez. La reintoarcerea in oras, cei din casa au observat o schimbare totala in purtarile lui, si spre uimirea lor l-au auzit vorbind despre Cristos si despre frumusetea invataturilor sale. Inspaimantati, l-au instiintat pe Polemius, atragandu-i atentia ca purtarea lui Crisant i-ar putea aduce mari neplaceri si chiar sa-l compromita in fata imparatului. Plin de manie, tatal porunceste sa fie aruncat in inchisoare si sa nu i se dea decat foarte putina mancare, pana ce isi va reveni. Ca un adevarat iubitor al lui Cristos, tanarul nobil a simtit o bucurie nespusa, gandindu-se ca participa la suferintele invatatorului sau divin, si in loc sa arate parere de rau pentru starea in care se afla, el a devenit mai convins si mai hotarat in credinta sa. In fata acestei situatii, Polemius, sfatuit de unii prieteni, a recurs la un alt mijloc. A poruncit sa se pregateasca un ospat splendid, cu cele mai frumoase sclave care sa serveasca la masa, iar Crisant sa fie imbracat in vesmintele sale cele mai pretioase. Adus in mijlocul oaspetilor, tanarul a inteles primejdia in care se afla si, spun Actele martiriului sau, "a recurs la arma mantuirii, rugaciunea: 'Doamne, vino in ajutorul meu. Stiu ca este cu neputinta sa raman curat daca Tu nu-mi dai acest har. Apara-ma de ispitele care ma asalteaza'". Abia a terminat rugaciunea si toate fetele care se aflau in sala au cazut intr-un somn adanc, din care nu au putut fi trezite decat dupa ce au fost transferate intr-o alta camera. Polemius a cerut ajutorul unei preotese a zeitei Minerva, o tanara deosebit de frumoasa si inteligenta, cu o mare putere de convingere. Daria, acesta era numele preotesei, a imbracat podoabele ei fermecatoare si s-a prezentat in fata lui Crisant. "Ceea ce ma aduce alaturi de tine nu este o pasiune josnica, ci rugamintea cu lacrimi a tatalui tau, care doreste sa te reintorci la cultul slavit al zeilor nostri", a inceput Daria. Crisant a raspuns: "Daca esti in masura sa ma convingi cu dovezi temeinice, voi raspunde cu placere dorintelor tatalui meu si rugamintilor tale". Actele martiriului Sfantului Crisant consemneaza in continuare o discutie indelungata, de fapt o critica la adresa cultului zeilor. Crisant spune: "Voi ma constrangeti sa venerez ca zei niste blocuri de piatra imbinate intre ele cu cuie si plumb. Crezi ca pot sa ador eu pe un Jupiter desfranat, pe un Mercur hot, un Hercule asasin, o Venera nerusinata? Ce fel de dumnezeire poti recunoaste tu, Daria, in acesti criminali? Noi nu trebuie sa veneram si sa iubim decat fiintele care stralucesc printr-o sfintenie desavarsita si o glorie fara pata. Or, ce sfintenie afli in Saturn, care isi devoreaza copiii indata dupa nastere; si ce este laudabil in tatal sau Jupiter, asasin si uzurpator, care a comis atatea crime cate zile a trait? Si ce putem spune de sfintenia Junonei, a zeitei Palas sau a zeitei Venus?... sunt de plans cei care cinstesc si venereaza asemenea zei". Daria raspunde: "Stiu foarte bine ca toate acestea nu sunt decat fictiuni ale poetilor si nu merita nici o atentie; dar de ce nu tii seama de ceea ce ne invata filosofii? Ei ne arata ca toate divinitatile reprezinta alegoric fortele vii ale universului. Saturn este timpul, Jupiter soarele, Junona aerul, Venera focul, Neptun marea, Ceres pamantul; si asa sunt toate zeitatile". La aceasta explicatie Crisant intreaba: "Atunci de ce sa fabricam imagini ale lor si apoi sa le veneram? Daca pamantul este o zeita, nu ar trebui sa imparta daruri adoratorilor sai? Insa pamantul nu ofera nimic celor care il adora, ci numai celor care il muncesc... Si la fel se intampla cu toate elementele naturii. Ele sunt create pentru a fi de folos oamenilor, ca un dar al bunatatii lui Dumnezeu. Este deci o nebunie sa adoram niste obiecte care ne sunt inferioare. Acela singur merita inchinarea si recunostinta noastra care ne-a daruit aceste lucruri..." Cuvintele lui Crisant au convins-o pe Daria sa renunte la cultul zeilor si sa ceara Sfantul Botez. Pentru a da satisfactie lui Polemius, s-au casatorit in mod oficial, dar s-au hotarat sa isi consacre lui Dumnezeu fecioria lor. Viata fericita a celor doi soti a provocat o mare miscare de convertire la credinta crestina si de practicare a castitatii perfecte in casatorie. Tribunul Claudiu, considerand ca Daria si Crisant sunt vinovati de cele ce se petreceau, i-a supus la diferite chinuri, dar toate instrumentele de tortura s-au sfaramat si in cele din urma insisi calaii cereau sa devina crestini. Daria a fost dusa intr-o casa de prostitutie, cu intentia de a fi dezonorata. Dumnezeu a intervenit printr-un leu care a scapat din circ si a alergat la locul infam, unde a aparat-o pe Daria de toate primejdiile. Deoarece incercarile de a-i face sa se intoarca la cultul zeilor au ramas zadarnice, prefectul orasului, sau poate chiar imparatul Valerian in persoana, a dat porunca sa fie ingropati de vii intr-o nisiparie, in afara orasului, dupa poarta Salaria. Aceasta pedeapsa a fost hotarata si pentru a aplica legea care cerea ca vestalele care au renuntat la virginitate sa fie ingropate de vii. Strans uniti sufleteste in viata lor pamanteasca, Crisant si Daria nu au fost despartiti nici la moarte, nici in mormant. Crestinii au sapat in acel loc o galerie subterana in care au asezat cu cinste trupurile martirilor. Cand au venit peste un an de zile sa serbeze ziua martirului, fiind denuntati prefectului, acesta a dat ordin sa se inchida gura galeriei si sa fie paziti de ostasi. Dupa ce Biserica si-a recapatat libertatea, si Papa Demesus a inceput restaurarea catacombelor, galeria a fost deschisa din nou si in fata ochilor inmarmuriti ai celor de fata a aparut o priveliste tulburatoare: o multime de schelete intinse pe pamant, intre care se puteau distinge trupuri de copii, barbati, femei si preoti, purtand inca in maini vase de argint cu care celebrasera Tainele Sfinte. Papa Demesus a dat ordin sa nu se schimbe nimic, a zidit galeria, lasand doar o mica deschizatura, prin care se vedeau sfintele relicve. Din nefericire, galeria a fost devastata de catre goti atunci cand au invadat Roma, si nu a mai ramas decat cripta cu osemintele sfintilor Crisant si Daria. In secolul al IX-lea, relicvele celor doi soti au fost transferate la abatia Sfantului Avold, din Metz, in nordul Frantei. * * * Numele personal Crisant, cu forma feminina Crisanta, provine din limba greaca si este derivat din alaturarea cuvintelor Chryson = aur si anthos = floare, insemnand "floare de aur" (ca si cuvantul crizantema). Astazi se intalneste foarte rar. Prenumele Daria, cu forma masculina Darie, este de origine din indepartata Persie; el a fost purtat de multi regi, printre care Darius I, al lui Istaspe, amintit in Scrisoarea a III-a a lui Eminescu. In limba persana apare ca un nume compus din doua cuvinte, care alaturate au intelesul de: "om care poseda bunuri", sau "om care mentine binele". Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor"Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti