Sf. Aldo --- eremit
Sarbatoare: 10 ianuarie
Despre sfântul Aldo, destul de popular în nord, se cunoaste foarte putin. Ignoram pâna si locul si data nasterii, si când se vrea determinarea epocii în care a trait se vorbeste în mod vag de secolul al VIII-lea, acea perioada obscura a istoriei noastre care precede perioada carolingiana si în care Italia este dezmembrata în mici regate barbare, în timp ce asupra întregii crestinatati planeaza tot mai mult amenintarea islamului. O informatie sigura este locul, unde a fost înmormântat, la Pavia, mai întâi în capela „Sfântul Columban” si apoi în bazilica „Sfântul Mihai”.
O veche traditie îl prezinta drept carbunar si eremit în apropiere de Pavia, la Carbonaria. Includerea sfântului Aldo în martirologiile ordinului benedictin a dus la presupunerea ca el a fost calugar la Bobbio, celebra manastire fondata în anul 614 de sfântul Columban, situata la jumatatea diferentei care exista între chinovia orientalilor si comunitatea monastica creata cu un secol mai înainte de catre sfântul Benedict. Punctul de întâlnire dintre aceste doua forme de asceza pare indicat de experienta religioasa a sfântului eremit pe care îl comemoram, un om al rugaciunii cu mâinile batatorite si fata înnegrita de funinginea carbunariilor.
Calugarii irlandezi ai sfântului Columban nu duceau o viata de eremiti în sensul strict. Fiecare îsi construia propria încapere din lemn si pietre trase sus pe uscat, într-o incinta rudimentara, pentru a se izola în contemplare solitara în orele dedicate rugaciunii. Apoi iesea cu uneltele de lucru pentru a merge la ocupatiile obisnuite zilnice si a-si câstiga cele necesare vietii printre oameni prin sudoarea fruntii. Într-un cuvânt, eremitul se îndeparta în mod provizoriu de oameni, pentru a da mai mult spatiu rugaciunii si a umple solitudinea exterioara cu prezenta bucuroasa a lui Dumnezeu. Dar nu se înstraina de comunitate, la a carei edificare spirituala contribuia prin exemplul vietii sale evlavioase si prin dragostea activa.
Asadar îl putem considera pe sfântul Aldo o altoire fericita a spiritului benedictin cu cel adus de fervorosii misionari provenind din insula „Sfântul Patriciu”, Irlanda, „insula barbara” transformata în „insula de sfinti” prin extraordinara înflorire a crestinismului. Sfântul Columban a adus de aici pe continent un curent primavaratic de noua spiritualitate. Se produse, asadar, o miscare inversa aceleia care dusese vestea cea buna în insula Scotienilor. Zeci de calugari si eremiti irlandezi, deveniti „pelerini ai lui Cristos”, într-un exaltant schimb evanghelic, din evanghelizati au devenit evanghelizatori.
Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa si Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei
Aducem multumiri speciale pentru disponibilitatea acestui text www.arcb.ro
