Sfântul Vincentiu Ferreri (1350-1419)---preot
Sarbatoare: 5 aprilie

            «Bea din apa maestrului Vincentiu!» - se spune în Spania, când vrei sa recomanzi cuiva tacerea. Expresia este în legatura cu un sfat întelept si neobisnuit dat de Sfântul Vincentiu unei femei care îl rugase sa o învete ce sa faca pentru a-l linisti pe sotul ei, un om brutal si foarte certaret. «Ia aceasta sticluta cu apa - îi raspunse sfântul - si când sotul se întoarce de la lucru, ia o sorbitura buna si tine-o în gura cât de mult vei putea». Evident, era singurul mijloc de a o ajuta pe femeie sa îsi tina gura închisa si astfel sa nu mai arunce sotului ei vorbe întepatoare.
Anecdota amintita arunca o raza de simpatie umana asupra acestui neînduplecat biciuitor al moravurilor contemporanilor sai, care i-au dat numele de «înger al Apocalipsului», deoarece în predicile sale obisnuia sa ameninte cu pedepsele si nenorocirile de pe urma.
Vincentiu s-a nascut la Valencia, Spania, în anul 1350. La vârsta de saptesprezece ani a terminat studiile de filosofie si teologie cu atât de mare succes, încât profesorii sai l-au încadrat imediat în corpul profesoral. Nu dupa mult timp a cerut sa fie primit în manastirea calugarilor dominicani (care urmeaza Regula data de Sf. Dominic, si se dedica în chip deosebit activitatii de predicare), si în anul 1378 a fost sfintit preot. Anul 1378 este începutul marii schisme din Occident (1378-1429); resedinta papilor a fost transferata la Avignon, în Franta; au început sa se afirme doua serii de papi: unii la Avignon, altii la Roma, si uneori au existat chiar trei papi, concomitent, fiecare afirmând ca este singurul legitim. Biserica era împartita în doua; chiar oameni sfinti si învatati, deplângând ruptura intervenita, nu întotdeauna au reusit sa îsi mentina atasamentul fata de Roma. Însusi Vincentiu Ferreri a fost de partea papei nelegitim. Buna credinta a lui Vincentiu este dovedita de faptul ca a luptat pâna la limitele posibilului pentru a elimina neîntelegerile si a restitui Bisericii unitatea.
A strabatut întreaga Europa si prin predicile sale energice si înflacarate a pus în miscare multimile de credinciosi, atrasi de un fenomen cu totul neobisnuit: predicatorul cunostea doar limba madrilena, dialectul castilian, limba latina si putina ebraica învatata la scoala; cu toate acestea, era perfect înteles de credinciosii din diferitele tari în limba lor de bastina, repetându-se astfel minunea din ziua Rusaliilor.
Vestitor credincios si neînfricat al învataturii crestine, chiar si la o vârsta mai înaintata, Vincentiu îsi regasea toata energia tinereasca îndata ce se urca pe amvoanele bisericilor, sau pe tribunele improvizate în piete, când bisericile nu mai puteau cuprinde multimile ce se revarsau ca apele; si totusi, el nu îsi încuraja auditoriul si nu îl lingusea cu promisiuni si îndemnuri la speranta desarta, dar biciuia aprig viciile, în cuvinte de dojana si amenintare. Între timp, se tine un mare Sinod la Constanza (astazi Konstanz, în Germania), în anul 1414, si prin alegerea Papei Martin al V-lea se începe opera de refacere a unitatii Bisericii. Vincentiu strabate nordul Frantei, însufletit de dorinta de a pune capat razboiului de 100 de ani (razboi între Franta si Anglia, 1337-1453, pentru stapânirea asupra unor teritorii, care a adus mari pierderi), dar în ziua de 5 aprilie 1419, în timpul unor misiuni la Vannes, în Bretagne, Franta, paraseste pamântul atât de framântat sub stapânirea urii si a lacomiei, pentru a intra în lumina si odihna vesnica. Dupa 36 ani, Papa Calist al III-lea îl ridica la cinstea sfintelor altare. A lasat amintirea unui predicator exceptional, aproape totdeauna vehement si dur; asprimea lui însa nu era manifestarea unui temperament nestapânit, ci expresia dragostei lui fata de Dumnezeu, al carui chip în sufletele oamenilor îl vedea amestecat cu valurile napraznice ale coruptiei si urii, gata de a se îneca; si atunci striga puternic, asemenea mamei care îsi vede copilul în primejdie de a fi muscat de vipera: nimeni o condamna, ci îi admira iubirea si curajul.
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti