Sfânta Rita din Cascia (1381-1457)---vaduva
Sarbatoare: 22 mai

Privita de aproape si dând la o parte aureola legendei, avem în fata inima plina de omenie a unei femei care nu a trecut indiferenta pe lânga tragedia durerii si a mizeriei materiale, morale si sociale. Evenimentele vietii sale sunt evenimentele de ieri, de azi si de totdeauna.
Rita s-a nascut în anul 1381, într-un colt îndepartat al Umbriei, la Raccaporena. A crescut în frica de Dumnezeu, alaturi de parintii ei înaintati în vârsta, a caror autoritate a respectat-o atât de mult încât, pentru a face vointa lor, a renuntat la gândul de a intra în manastire si a acceptat sa se casatoreasca cu un tânar violent si certaret, Paul Ferdinard. Biografiile sfintei ne prezinta icoana unei vieti de familie ca multe altele: o sotie buna, iertatoare, atenta sa nu provoace suparare sotului, ale carui abateri ea le cunostea bine, dar care sufera si se roaga în tacere. Bunatatea ei reuseste pâna în cele din urma sa înmoaie inima lui Paul, care îsi schimba viata si obiceiurile, dar nu reuseste sa faca uitate vechile amenintari din partea numerosilor sai dusmani. Într-o seara, cineva intra speriat în casa si îi spune Ritei ca sotul ei zace mort pe marginea unui drum. Cei doi copii ai lor, de acum marisori, au jurat sa se razbune; Rita încearca sa îi convinga sa renunte la acest gând, dar a trebuit sa îsi dea seama ca toate eforturile ei sunt zadarnice, si atunci a gasit curajul sa-L roage pe Dumnezeu sa îi cheme la El mai degraba decât sa permita sa îsi pateze mâinile cu o crima. Rugaciunea ei, omeneste de neînteles, a fost ascultata. Ramasa fara sot si fara copii, Rita se duce si bate la poarta manastirii calugaritelor augustiniene din Cascia, dar cererea nu i-a fost primita.
Întorcându-se în caminul ei pustiu, se roaga fierbinte si timp îndelungat la cei trei protectori ai ei: Sfântul Ioan Botezatorul, Sfântul Augustin si Sfântul Neculai de Tolentino. Si într-o noapte se întâmpla minunea: cei trei sfinti apar, o invita sa îi urmeze, dau la o parte poarta manastirii, bine asigurata cu zavoare si lanturi, si o conduc în mijlocul capelei unde calugaritele faceau rugaciunile de la miezul noptii. Astfel Rita a fost primita în manastire si a îmbracat haina calugareasca, împlinindu-si dorinta din copilarie de a se darui cu totul lui Dumnezeu, consacrându-se unei vieti de rugaciune, de aspra pocainta si de iubire fata de Cristos Rastignit pe Cruce. Ca rasplata, Isus Cristos a asociat-o în mod vizibil la suferintele sale, înfingând în fruntea ei un spin din coroana purtata de El.
Spinul miraculos primit în timpul unui extaz i-a produs o rana foarte dureroasa, care a supurat pâna la moarte, adica timp de 14 ani. Renumele sfinteniei ei a trecut dincolo de zidurile manastirii. Rugaciunile Ritei au obtinut de la Dumnezeu numroase vindecari minunate si conversiuni. Pentru ea, nu cerea decât sa i se dea durerile prin care îi usura pe semenii ei. Si-a sfârsit viata în manastirea din Cascia, în anul 1457, si a fost canonizata în mod oficial în 1900. Este numita "mijlocitoarea cazurilor disperate". Viata si rugaciunile ei aduc si astazi pacea si curajul în multe suflete.
* * *
Margareta este numele unei flori, dar la origine se trage din cuvântul margarita care înseamna perla, o piatra semipretioasa, dura, de culoare sidefie. Ca nume de persoana, Margareta poate exprima dorinta parintilor de a vedea pe copila lor frumoasa ca un margaritar. Data fiind în unele limbi apropierea între numele de floare si numele de piatra pretioasa, s-a nascut o familie de cuvine exprimând în esenta ideea de frumusete si fermitate sufleteasca, idee pe care sfintele au realizat-o în gradul cel mai înalt. Fac parte din aceasta familie: Margareta, Marga, Reta, Margo, Greta, Rita, Mag, Maggy devenit Peggy, Daisy (în engleza Daisy=margareta, floare), Marghita, Marghit si altele.
Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti