Home
About us
F.A.Q.
Client account
Contact

Rolando Maria Rivi

Rolando Maria Rivi

               FERICITUL ROLANDO RIVI, seminarist martir

(San Valentino, 7 ianuarie 1931 – Piane di Monchio, 13 aprilie 1945)

 „Mâine va fi un preot mai puţin” – acestea au fost cuvintele spuse de comisarul politic al formaţiunii partizane garibaldine care l-a ucis în 1945 pe seminaristul Rolando Rivi de 14 ani.

Au fost multe victime în rândurile clerului italian în timpul celui de-al doilea război mondial şi al războiului civil. Victime ale naziştilor, aşa cum a fost don Giuseppe Morosini (1913-1944), însoţit la locul de execuţie de episcopul ce-l hirotonise preot, viitorul cardinal Luigi Traglia (1895-1977), sau victime ale partizanilor şi militanţilor comunişti, chiar şi după 25 aprilie 1945, ziua eliberării Italiei, aşa cum a fost don Umberto Pessina (1902-1946). În acest sens, episcopul de Reggio Emilia, Beniamino Socche (1890-1965), scria în jurnalul său: „...trupul mort al lui don Pessina era încă pe pământ; l-am sărutat, m-am îngenuncheat şi i-am cerut ajutorul (...). Am predicat la înmormântarea sa (...) am luat Sf. Scriptură şi am citit blestemele lui Dumnezeu împotriva celor care se ating de consacraţii Domnului (...). A doua zi era Solemnitatea Trupul Domnului; la procesiune din oraş a participat o mulţime de oameni şi am ţinut un discurs care a făcut ca asasinatele să înceteze. Eu – am spus – voi transmite tututor episcopilor din lumea întreagă regimul de teroare pe care comunismul l-a creat în Italia”.

În Emilia Romagna, şi mai ales în „Triunghiul morţii” (Bologna, Modena, Reggio Emilia), au fost ucişi în mod barbar 93 de preoţi şi călugări, majoritatea în urma acţiunilor criminale ale „roşilor”. Printre victime s-a numărat şi Rolando Rivi, „vinovat” de faptul că îmbrăca reverenda.

Papa Francisc, la 27 martie 2013, a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretele referitoare la 63 de noi fericiţi şi 7 noi venerabili: mulţi sunt martiri ai războiului civil spaniol, ai regimurilor comuniste din Europa de Est şi ai nazismului. Printre ei se numără şi tânărul seminarist, despre care cărţile de istorie şi mass-media, în mod nedrept, nu au scris şi menţionat aprope nimic... pentru a nu murdări „eroica” memorie a Rezistenţei roşii.

Rolando Rivi s-a născut la 7 ianuarie 1931, la San Valentino, un sat din comuna Castellarano (Reggio Emilia), într-o familie catolică practicantă. Inteligent şi vioi, despre el se spunea: „Ori va deveni un derbedeu, ori un sfânt! Nu există cale de mijloc”. După ce a primit Prima Sf. Împărtăşanie şi Sf. Mir a devenit mai serios şi responsabil. Rolando, în fiecare dimineaţă, se trezea devreme pentru a sluji ca ministrant la Sf. Liturghie şi pentru a primi Sf. Împărtăşanie.

La începutul lunii octombrie din anul 1942, după ce a terminat şcoala primară, a intrat în seminarul din Marola (Carpineti, Reggio Emilia). Acolo s-a distins imediat prin credinţa sa profundă. Îi plăcea foarte mult muzica, de aceea a intrat în corul seminarului şi a început să cânte la armonium şi orgă.

Spre sfâşitul clasei a VI-a, germanii au ocupat seminarul, iar elevii au fost trimişi acasă. Rolando a continuat să se simtă seminarist: biserica şi casa parohială au fost locurile sale preferate. În fiecare zi participa la Sf. Liturghie, la adoraţia euharistică, şi recita rozariul.

Părinţii săi, înspăimântaţi de ura partizanilor, i-au cerut fiului lor să nu mai poarte reverenda. El a răspuns: „De ce? Ce rău fac dacă o port? Nu vreau să mi-o dau jos. Eu vreau să devin preot şi reverenda este semnul că eu sunt al lui Isus”.

Această atitudine curajoasă de a-şi face publică apartenenţa la Cristos i-a fost fatală.

Într-o zi, când părinţii au mers să muncească pe ogoare, Rolando şi-a luat cărţile şi s-a dus să studieze într-o pădurice. Au venit partizanii, l-au răpit, i-au dat jos reverenda şi l-au torturat. A rămas prizonier în mâinile lor trei zile, timp în care a supus la numeroase torturi şi umilinţe, apoi l-au condamnat la moarte. L-au dus într-o pădure, lângă Piane di Monchio (Modena) şi l-au pus să-şi sape groapa. L-au obligat să îngenuncheze pe marginea gropii şi l-au împuşcat cu un pistol de două ori, o dată în inimă şi o dată în frunte. Apoi, din reveranda sa neagră şi imaculată au făcut o minge în care au început să şuteze de la unul la altul.

Era vineri 13 aprilie 1945.