Home
About us
F.A.Q.
Client account
Contact

Sandra Sabatini

Sandra Sabatini

 

 

Poate fi sfântă o iubită? Da, de acest lucru era profund convins Don Oreste Benzi, fondatorul Comunităţii „Papa Ioan al XXIII-lea”, cel care după „soţi sfinţi”, „părinţi sfinţi” şi „prieteni sfinţi”, îşi dorea să o vadă cât mai curând pe Sandra Sabattini la cinstea altarelor. 

Sandra s-a născut la Riccione, la 19 august 1961, trăind într-o atmosferă plină de credinţă încă de micuţă, dar mai ales după ce, împreună cu părinţii săi, Giuseppe Sabattini şi Agnese Bonini, şi cu frăţiorul Raffaele, s-au mutat în casa parohială a unchiului preot Giuseppe Bonini, mai întâi la Misano Adriatico, iar apoi la Rimini, în parohia San Girolamo.

După câteva luni de la împlinirea vârstei de 10 ani, la 24 ianuarie 1972, a început să scrie reflecţii spirituale, fără să spună cuiva, acest lucru fiind un semn precoce al drumului său spiritual atât de intens ce o va duce departe.

La vârsta de 12 ani l-a întâlnit pe Don Benzi şi Comunitatea „Papa Ioan al XXIII-lea”. După doi ani participă deja la un campus pentru adolescenţii cu dizabilităţi grave, organizat în munţii Dolomiţi, de unde se întoarce cu idei foarte clare: „Ne-am rupt oasele din cauza efortului, dar eu nu voi abandona niciodată

acele persoane”.

Începe să aibă o relaţie intensă şi limpede cu Dumnezeu, astfel încât unchiului său preot îi devine o obişnuinţă să o găsească în adoraţie în faţa Euharistiei, iar părinţii şi prietenii o văd tot mai des aşezată pe pământ absorbită în meditaţie sau în citirea psalmilor.

Sandra l-a ales pe Dumnezeu, iar acest lucru se vede: îi alege pe cei săraci, cărora le dedică tot timpul. În afară de cei pe care îi întâlneşte în Comunitatea „Papa Ioan al XXIII-lea” sau cei din instituţiile pentru persoanele cu dizabilităţi şi toxicodependenţi, ea merge să-i caute din casă în casă, deoarece săraci există şi în parohie, iar Sandra îşi dezvoltă un al „şaselea simţ” în găsirea cazurilor ascunse de sărăcie.

În anul 1980 obţine diploma de bacalaureat într-un liceu cu profil real, la Rimini, iar apoi se înscrie la medicină, la universitatea din Bologna. Este vorba despre o alegere maturată de-a lungul căutării anevoioase a planului lui Dumnezeu în privinţa sa. În acest sens a făcut apel la prietenii din cadrul comunităţii şi la consilierii săi spirituali. Unul dintre visele sale este să fie medic misionar în Africa, unde, dacă ar putea, ar vrea să meargă imediat, dar tatăl său o sfătuieşte să nu se grăbească, şi să-şi termine mai întâi studiile.

Într-adevăr, Sandra nu este diferită de persoanele de aceeaşi vârstă cu ea: în casă poartă discuţii normale cu rudele sale, participă la iniţiativele sociale ce susţin dreptatea şi egalitatea, practică sportul, studiază pianul, cântă într-un cor. Toate aceste lucruri, însă, şi aici este diferenţa, nu îl exclud pe Dumnezeu: „Când am iubit cu adevărat, am simţit cum Dumnezeu este prezent în toţi şi în toate”, scrie ea. 

Astfel, Dumnezeu nu este deloc străin de acel sentiment care i s-a născut în inimă faţă de Guido Rossi, un tânăr puţin mai mare decât ea, de care se îndrăgosteşte şi cu care începe să-şi facă planuri de viitor.

Deşi erau iubiţi, trăiau acest lucru ca şi cum n-ar fi fost, cel puţin nu conform mentalităţii majorităţii tinerilor, care nu mai ştiu să trăiască în aşteptare şi „ard” toate etapele, iar iubirea lor se reduce uneori doar la plăcerea carnală. Cei doi îndrăgostiţi trăiesc în castitate şi încearcă să se cunoască mai bine la lumina Cuvântului. Acest lucru, treptat, modelează în ea un stil de radicalitate evanghelică care o face să afirme: „Astăzi este o inflaţie de creştini buni, pe când lumea are nevoie de sfinţi”. Ea, care nu se mulţumeşte să se numere printre primii, aspiră la sfinţenie corectându-şi fragilităţile şi aprofundând legătura sa cu cei săraci.

La 29 aprilie 1984, Sandra se pregăteşte să meargă la întâlnirea anuală a Comunităţii „Papa Ioan al XXIII-lea” împreună cu Guido şi un prieten. Coboară din maşină, dar este accidentată de o altă maşină. Este internată la spitalul Bellaria din Bologna şi intră în comă. Moare la 2 mai 1984... nu împlinise încă 23 de ani.

Don Oreste Benzi, ferm convins că Sandra reprezintă un model de tânăr cu o excepţională fidelitate evanghelică, i-a promovat deschiderea Cauzei pentru beatificare. Ancheta diecezană, desfăşurată între 27 septembrie 2006 şi 6 decembrie 2008, a adunat şi analizat circa 60 de mărturii.

În anul 2009, la 25 de ani după moartea sa, s-a decis mutarea osemintelor sale în biserica San Girolamo din Rimini, dar când i-au deschis sicriul nu au mai găsit nicio rămăşiţă, nici măcar un os: ea îşi exprimase dorinţa să fie îngropată în pământ, nu într-un cavou. „Sandra nu trebuie să fie căutată printre cei morţi”, afirmă don Benzi.

Episcopul de Rimini, monseniorul Francesco Lambiasi, comentează acest fapt: „Bobul de grâu ce are chipul şi numele Sandrei a căzut pe pământ într-un asemenea mod, încât s-a dezintegrat complet şi a devenit pământ”. Deşi nu mai existau rămăşiţe umane, episcopul a dorit ca sicriul să fie mutat în biserică, tocmai pentru că era gol, nu ca să indice un mormânt, ci ca un monument închinat învierii.

La 6 martie 2018, primindu-l în audienţă pe cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, papa Francisc a autorizat promulgarea decretului prin care Sandra Sabattini era declarată venerabilă.

Minunea ce a fost examinată pentru beatificarea sa a avut loc în anul 2007. Persoana care a beneficiat de mijlocirea ei este Stefano Vitali, fost consilier al lui don Benzi şi asesor în primăria oraşului Rimini. Fiind diagnosticat cu o tumoare la intestin, a fost supus la mai multe tratamente şi operaţii, dar fără ameliorări.

Conform site-ului de pe Internet al Comunităţii „Papa Ioan al XXIII-lea”, soţia sa i-a propus să facă apel la mijlocirea lui Alberto Marvelli (beatificat în 2004), dar don Benzi era convins că trebuie să implore harul vindecării Sandrei. Stefano i-a urmat sfaturile sale, iar în luna octombrie a anului următor, după ce a fost supus unor analize medicale, a aflat că tumoarea dispăruse.

La 2 octombrie 2019, primindu-l în audienţă pe cardinalul Giovanni Angelo Becciu, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, papa Francisc a autorizat promulgarea decretului referitor la acest miracol, deschizând astfel drumul spre beatificarea Sandrei. La început aceasta a fost programată pentru data de 14 iunie 2020, la Fiera di Rimini, dar a fost amânată pentru o nouă dată ce trebuie stabilită, din cauza pandemiei de coronavirus.