Sfânta Bibiana (?-363)
Sarbatoare: 2 decembrie

Sfânta Bibiana este numită şi Viviana, dar adevăratul nume ar trebui să fie Viniana, aceasta fiind forma feminină a numelui etrusc Vinianus, nume al cărui înţeles nu este cunoscut. Referitor la Sfânta Bibiana este ştiut faptul că Papa Simpliciu (468-483) a zidit în Roma o bazilică în locul "unde odihneşte trupul ei", spre a-i adăposti rămăşiţele pământeşti, dar rămâneau unele îndoieli asupra celor relatate de Passio Sanctae Bibianae. Când marele arhitect Bernini a primit misiunea de a reconstrui bazilica, în anul 1624, în urma săpăturilor făcute s-au descoperit două vase conţinând osemintele unei tinere şi purtând inscripţia "Bibiana martiră".
Istoria acestei tinere şi mult venerate martire se împleteşte cu ultima persecuţie decretată şi coordonată de împăratul Flavius Claudius Iulian, care a renegat credinţa creştină şi a încercat să reinstaureze cultul păgân, meritându-şi supranumele de Iulian Apostatul (361-363). Om cu o mare cultură, sub influenţa neoplatonismului a conceput un păgânism reîntinerit şi a voit să îl impună cu forţa; a dat libertate de acţiune tuturor sectelor creştine, sperând că se vor distruge una pe alta; a rezervat numai păgânilor toate posturile de conducere; a exilat pe cei care se dovedeau prea zeloşi în afirmarea credinţei lor şi a căutat prin toate mijloacele să îi facă odioşi pe creştini.
În această situaţie, un fost prefect al Romei, Flavian, tatăl a două fete, Bibiana şi Demetria, a fost marcat cu semnul sclavilor pe frunte şi trimis în exil; soţia lui, Dafrosa, a fost condamnată la moarte şi i s-a tăiat capul. Au rămas cele două fiice ale lor, pe care guvernatorul Aprovian, după ce a pus stăpânire pe averea lui Flavian, a încercat să le atragă de partea sa, dar nereuşind, a poruncit să fie aruncate în închisoare.
Demetria, sora mai mică, a încetat din viaţă chiar mai înainte de a fi supusă torturilor; Bibiana, neînfricată şi hotărâtă, a fost trimisă într-o casă de toleranţă şi încredinţată unei femei uşuratice, pentru a-i schimba gândurile. Deoarece nici în felul acesta nu a reuşit să o abată de la hotărârea ei, Aprovian a poruncit să fie legată de un stâlp şi biciuită. Din cauza rănilor primite şi-a dat sufletul în mâinile Creatorului, iar trupul a fost luat de creştini şi înmormântat alături de cel al surorii sale, în apropierea casei lor părinteşti. Pe acest loc se va ridica mai târziu măreaţa bazilică ce-i adăposteşte şi astăzi relicvele venerate.

Preluare si adaptare după "Vieţile Sfinţilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti