Sfantul Iozafat--Episcop / martir
Sarbatoare: 11 noiembrie
Tinuturile intinse din rasaritul Europei au primit credinta crestina prin misionarii trimisi de Biserica din Constantinopol, inainte de despartirea de la 1054. Cand s-au rupt legaturile cu Biserica din Roma, toate comunitatile noi din Rasarit au ramas sub atarnare canonica de Patriarhul de Constantinopol, dar incetul cu incetul au ajuns sa se constituie in Biserici autocefale, cu drepturi si raspunderi asupra credinciosilor si preotilor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor. In anul 1589, Mitropolia de Moscova este ridicata la rangul de Patriarhie si detine autoritatea bisericeasca suprema in imperiul rus. Tot in acest timp, partea de apus a imperiului, aflata in apropierea Poloniei, trece sub stapanirea regatului polonez, ai carui cetateni erau de credinta crestina catolica. In urma contactelor reciproce si a discutiilor la diferite nivele, multi credinciosi si preoti isi exprima dorinta de a relua legatura spirituala cu Biserica Romei, cu conditia sa-si pastreze neschimbate ritualul si traditiile lor orientale. Papa Clement al VIII-lea accepta propunerea, si la 10 octombrie 1596 se proclama unirea in credinta cu Roma. In aceasta atmosfera ecumenica apare Sfantul Iozafat. Sfantul Iozafat s-a nascut in anul 1580, in localitatea Vladimir din Volhynia, ca fiu al unei familii crestine ortodoxe. Tatal sau, Gabriel Kuncewycz, era consilier municipal al orasului, iar mama, Mariana, o femeie credincioasa, care a sadit in sufletul copilului o mare iubire fata de viata religioasa, fara sa stie ca pregateste pe viitorul Arhiepiscop de Vitebsk. Copilul primise la botez numele de Ioan; el a dovedit o mare atractie pentru. pictura si pentru invatarea de limbi straine. Parintii l-au plasat ca secretar la un mare negustor din Vilna, unde se afla si o manastire a calugarilor bazilitani, manastirea "Sf. Treime", care de curand intrase in comuniune de credinta cu Biserica Romei. Tanarul Ioan mergea cu bucurie la biserica manastirii si statea de vorba cu staretul Samuel, de fapt singurul calugar. Reflectand asupra elementelor comune ale credintei crestine, cum sunt: Sfanta Scriptura, Tainele, Sfanta Liturghie, Cultul Sfintilor, cinstirea Preacuratei, viata monastica, Ioan a constatat ca Biserica Romei nu este rupta de temeliile credintei, ci le-a pastrat cu sfintenie si le-a dat o mare stralucire. Indemnat de asemenea ganduri, a cerut sa fie primit in manastire; la intrarea in manastire si-a luat numele de Iozafat. Urmas credincios al regulei manastiresti bazilitane, se abtinea de la mancarea de carne si consumarea de vin, si fara incetare rostea "rugaciunea lui Isus": "Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine pacatosul", la care deseori adauga: "Doamne, fa sa dispara dezbinarea si daruieste-ne harul unirii depline". Avea atunci 20 de ani. Atrasi de exemplul lui Ioan Kuncewycz, multi tineri au cerut sa intre in manastire; intre acestia, se aminteste un prieten al sau, Jean Velamin Rucki, care si-a luat numele de Iosif, ajungand nu peste mult timp staret si apoi fiind ales Mitropolit de Kiew, in locul Mitropolitului Ispas. La varsta de 38 de ani a fost numit Auxiliar al Arhiepiscopului de Palozk, si in 12 noiembrie 1617 a fost consacrat Episcop. Dupa incetarea din viata a batranului Arhiepiscop, Iozafat preia conducerea Arhiepiscopiei. Iozafat, pastrandu-si felul de viata a unui calugar bazilitan, a depus eforturi mari pentru cultivarea vietii calugaresti si pentru formarea unui cler temeinic pregatit din punct de vedere religios si cultural. La 14 mai 1643, Papa Urban al VIII-lea i-a acordat titlul de "Fericit", iar la 29 iunie 1867 a fost ridicat la cinstea sfintelor altare. Sfintele sale ramasite pamantesti, dupa diferite peregrinari, au fost depuse in biserica "Sfanta Barbara" din Viena, unde se afla si astazi. Noul calendar prescrie "comemorarea obligatorie" pentru intreaga Biserica, tinand seama de munca si jertfa lui pentru unirea in credinta a tuturor crestinilor.
