Sfântul Francisc Regis (1597-1640)
Sarbatoare: 16 iunie

                 În partea de Sud-Est a Masivului Central al Frantei se întind platourile lantului Cevenilor. Pe unul dintre aceste platouri, la altitudinea de 1050 m se afla mica localitate Lalouvesc. Aici odihneste trupul unui mare apostol, care a voit cu pretul vietii sale sa aduca în aceste tinuturi acoperite de zapada lumina si caldura credintei: Sfântul Francisc Regis. Mormântul lui a devenit tinta multor pelerini dornici sa-si regaseasca linistea si rostul vietii. Spre acest loc s-a îndreptat mergând pe jos mai mult de 100 de km tânarul Ioan Vianney, înainte de a porni pe drumul preotiei. Într-o perioada când neîntelegerile între catolici si calvini se transformau în ciocniri sângeroase, Francisc Regis a dovedit ca adevarata credinta si iubirea fata de Cristos nu ne îndeamna la lupta armata, ci la daruire sincera pentru binele tuturor.
S-a nascut într-un satulet de la poalele Pirineilor, în ziua de 31 ianuarie 1597. Desi tatal si unchiul sau luasera parte la luptele împotriva calvinilor, Francisc se arata un suflet linistit, gânditor si pios. În rugaciunile sale recomanda lui Dumnezeu pe toti oamenii, fara deosebire de credinta lor religioasa. La vârsta de 19 ani intra în colegiul iezuitilor din Toulouse si aici se hotaraste sa devina preot. Dorea din suflet sa poata începe cât mai curând activitatea de preot si pentru aceasta a renuntat la studiile pentru obtinerea dreptului de «profesor». La 16 iunie 1631 celebreaza prima Sfânta Liturghie (si în 16 iunie îl aminteste noul calendar, desi a murit la 31 decembrie). Este trimis în orasul Montpellier, orasul clinicilor si al facultatilor, în care calvinii angajau deseori discutii savante si furtunoase cu preotii si credinciosii catolici. Francisc începe sa arate prin expuneri simple, adevarurile de credinta. Desi vocea îi era slaba si cuvintele folosite de el cu totul obisnuite, deseori cei care-l ascultau izbucneau în lacrimi de cainta, simtind ca prin acel umil predicator le vorbeste Dumnezeu. Cunostea personal pe saracii, bolnavii si detinutii din Montpellier; le scutura paturile si le primenea cu mâinile lui, si nu se rusina sa cerseasca pentru ajutorul lor. În ajun de sarbatori si de duminici mergea pe la casele bogatilor, le ura sarbatori fericite, iar la urma întreba daca nu cumva au disponibila o pasare pentru bolnavii sai. Astfel de purtare a readus la sânul Bisericii Catolice pe multi calvini. Pentru ei, Francisc a întemeiat multe asociatii euharistice, prin care dorea sa-i tina cât mai aproape de izvorul tariei si al bucuriei crestine.
Superiorii lui au considerat oportun sa-l trimita spre Sudul însorit, în regiunea Cevenilor, având ca loc de resedinta orasul Puy. De aici, în timpul iernii se urca în munti. Vara, locuitorii muntilor erau ocupati cu pastoritul, adunarea fâneturilor, pomicultura; iarna ei erau liberi, dar primejdiile si greutatile calatoriei prin munti erau atât de mari, încât au fost aproape parasiti. Francisc gaseste aici biserici distruse, pângarite, crestini nepasatori si calvini care-l amenintau cu moartea. El nu s-a înspaimântat, si mai mult de cincizeci de localitati i-au auzit cuvântul cald, cuceritor. Multi calvini si-au regasit credinta stramosilor, iar catolicii au reluat viata crestineasca sincera si adânca.
Lunile de vara erau rezervate pentru activitatea în oras. Aici se lovea nu de împotrivirea calvinilor, ci de viata morala decazuta a catolicilor: camata, înjuratura, dusmaniile, desfrâul erau mai violente decât haitele de lupi din munti. Francisc nu se înspaimânta: opreste în strada pe batausi, carutasi, hamali si le vorbeste despre rautatea înjuraturilor si a expresiilor murdare. Pentru fetele si femeile hotarâte sa renunte la viata usuratica întemeiaza un camin, pus sub administratia unor familii onorabile, care se îngrijesc de îndrumarea nefericitelor victime ale viciului. Pentru ca a avut curajul sa le smulga din ghearele desfrâului, Francisc a primit uneori batai, înjuraturi, amenintari cu moartea; chiar superiorii lui bisericesti nu l-au înteles totdeauna. Francisc a suportat totul cu rabdare.
Dar sanatatea lui se macina din zi în zi: drumurile, privegherile, ceasurile îndelungate petrecute în scaunul de spovada, mortificarile aspre ce si le impunea i-au consumat puterile. Totusi, în toamna anului 1640, îsi ia paltonul, toiagul si breviarul si se duce în munti. Cu totul pe neasteptate, la mijlocul lunii decembrie coboara la Puy, desi anuntase o serie de misiuni pentru Lalouvesc. Duhovnicului îi spune ca a venit sa faca pentru ultima data o spovada generala. Se pregateste timp de trei zile si apoi se spovedeste. Îndata dupa spovada, fara a tine seama de viscolul ce se pornise, pleaca spre munti. A doua zi s-a ratacit si a trebuit sa petreaca o noapte într-o sura deschisa. Abia în ziua de Craciun ajunge la Lalouvesc. Fara a-si schimba îmbracamintea înghetata pe el, intra în biserica si începe misiunile promise. A doua zi, de Sfântul Stefan, cade lesinat în timpul slujbei. Este dus în casa si îngrijit, dar în noaptea de 31 decembrie, înainte ca clopotele bisericii sa vesteasca începutul unui an nou, Francisc încheia o viata de doar 43 de ani, însa bogata în suferinte, în osteneli si în merite. Credinciosii din Lalouvesc i-au facut sicriul dintr-un enorm trunchi de stejar, în care se odihneste si astazi, în capela Sfântului Ioan Botezatorul, sub altar. În anul 1737 a fost declarat sfânt si, mai apoi, în 1939, «patron al misiunilor populare pe pamântul Frantei».

Traducere si adaptare dupa “Vietile Sfintilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti