Sfântul Filip Neri (1515-1595)
Sarbatoare: 26 mai
Înainte de a muri, la vârsta de 80 de ani, Filip Neri a dat pe foc la manuscrisele sale pe care le tinea ascunse în sertare. Cu mult înainte, la 24 de ani, a strâns toate cartile ce le adunase el, afara de Sfânta Scriptura si de «SummaTeologica» - «Enciclopedia Teologica» a Sfântului Toma, le-a vindut la anticariat, iar banii luati pe ele i-a împartit la saraci. Din acel moment, Dumnezeu singur avea sa ocupe gândul si inima lui. «Daca vrem sa ne daruim cu totul slujirii aproapelui nostru - repeta adesea - nu trebuie sa mai pastram pentru noi însine, nici timp, nici spatiu».
Filip Neri aduna în jurul sau pe copiii neastâmparati din mahalalele Romei si le facea educatie prin jocuri si distractii. Celor care se plângeau de galagia facuta de copii le raspundea: «Daca nu fac fapte rele, eu nu m-as supara chiar daca ar încerca sa taie lemne pe capul meu». Pentru a veni în ajutorul celor mai lipsiti, nu se sfia sa cerseasca ajutor, chiar pe strada. Într-una din zile, un oarecare, suparat de insistenta Sfântului, îi trase o palma. «Aceasta este pentru mine, raspunse Filip surâzând; acum da-mi câtiva bani pentru copiii mei». Traind în plina epoca a reformei si a contrareformei, el si-a exprimat punctul de vedere într-o forma foarte graitoare: «E posibil sa restauram institutiile umane prin sfintenie, nu sa restauram sfintenia prin institutii».
Filip s-a nascut la Florenta, în anul 1515. Vioi, vesel si optimist din fire (a meritat sa i se spuna «Peppo cel bun»), s-a apucat de diferite meserii, chiar si aceea de negustor, la San Germano, aproape de Cassino, pe când avea 18 ani. A studiat trei ani la Roma, apoi a parasit studiile, si-a vândut cartile, dupa cum am amintit, pentru a se darui activitatilor de binefacere. A fost sfintit preot la vîrsta de 36 de ani si nu mult dupa aceea a întemeiat Oratoriul, o asociatie de preoti care se ocupa în chip deosebit cu educatia tineretului.
Împotriva aparentelor, Filip avea o cultura solida: în chip deosebit a promovat si sustinut studiile de istorie bisericeasca, îndrumând spre aceasta disciplina pe unul dintre preotii sai, Baronius, marele istoric de mai târziu. Dupa vârsta de saizeci si cinci de ani si-a restrâns activitatea sa la ascultarea marturisirilor si la directiunea spirituala a nenumaratelor suflete care se adresau lui, venind din toate paturile sociale.
În conducerea sufletelor spre desavârsirea vietii crestinesti, cerea apucarea principiilor fundamentale ale Evangheliei, dragostea si umilinta. Într-una din zile, Papa îl cheama si-l roaga sa verifice daca o anumita persoana, despre care se vorbea mult în Roma, este într-adevar «o femeie sfînta». Filip se îndreapta catre adresa respectiva, dar mai întâi trece cu picioarele printr-o balta noroioasa. Suna la usa si este primit cu un zâmbet binevoitor din partea gazdei. Când însa paseste cu încaltamintea murdara pe covoarele frumoase de jos, gazda îsi iese din fire si-i adreseaza cuvinte insultatoare. Filip cere scuze cu umilinta si se retrage fara întârziere. Ajungând în fata Papei, dupa ce îsi curatise încaltamintea, îi arata cizmele si-i spune: «ciubotele mele sunt mai sfinte decât acea doamna!». Pentru ce? «Lipseste umilinta si blândetea».
Pe patul de moarte simtea o mare durere în suflet pentru faptul ca se afla într-un asternut moale si curat, în timp ce Cristos a trait ultimele clipe pironit pe lemnul aspru al Crucii. Dupa încetarea din viata, la 26 mai 1595, medicii au constat la toracele lui o neobisnuita curbura a coastelor, ca si cum s-ar fi îndoit pentru a face loc mai mult batailor inimii sale mari de apostol al Romei. Filip Neri este înca o dovada vie ca trairea credintei si sfintenia nu înseamna închiderea în sine, cufundarea în gânduri apasatoare, rupere de viata si de oameni, ci pace si bucurie în Duhul Sfânt, pace si bucurie care se vor împartasite celor din jur.
Traducere si adaptare dupa “Vietile Sfintilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti