FERICITUL JÁNOS BRENNER, preot
(Szombathely, 27 decembrie 1931 – Rábakethely, 15 decembrie 1957)
Cei 26 de ani de viaţă i-au fost marcaţi de cel de-Al Doilea Război Mondial şi de schimbările politice din ţara sa, Ungaria, evenimente care i-au pus la dură încercare dorinţa sa de a deveni preot.
A fost al doilea dintre cei trei copii ai familiei sale, toţi aceştia devenind mai târziu preoţi. A crescut în familia sa într-o atmosferă de credinţă profundă şi s-a simţit atras încă de mic de călugării cistercieni, prin urmare a frecventat cursurile gimnaziale într-o şcoală condusă de aceştia. După examenul de bacalaureat, a intrat în mănăstirea cisterciană din Zirc, dar când guvernul comunist a suprimat ordinele religioase a fost constrâns să-şi continue noviciatul în clandestinitate, în diferile locaţii private, unde novicii au fost împrăştiaţi pentru a nu intra în vizorul poliţiei ce controla fiecare reuniune sau mişcare suspectă.
Imediat după ce reuşeşte să-şi depună primele voturi religioase, în 1951, luând numele de Anastasiu, situaţia clandestină în care se afla devine extrem de periculoasă. Superiorii îl trimit în Seminarul diecezan din Szombathely, dar, după şi acesta va fi închis, va continua studiile teologice la Györ.
Cu ajutorul Domnului poate fi hirotonit preot, la 19 iunie 1955, şi imediat îşi începe slujirea ca vicar la Rábakethely. Se dedică activităţii pastorale având mereu surâsul pe buze, ajutat fiind de vitalitatea celor 25 de ani şi de entuziasmul vocaţiei sale călite de dificultăţi.
Pr. János are un mod de a predica care invită la participare, atrage simpatia, îi însufleţeşte pe cei tineri şi îi entuziasmează pe copii. Este preţuit şi stimat pentru dăruirea sa ce nu face distincţie între persoane, o atenţie mai mare acordând doar celor oropsiţi, bătrânilor, săracilor şi ţiganilor.
Succesul acestui preot tânăr nu trece neobservat de poliţia vigilentă a regimului, care nu este deloc încântată de atracţia spirituală ce o avea faţă de tineri, ca şi cum ar fi făcut concurenţă guvernului. Acest lucru îi este şoptit la ureche într-o zi de un comisar trimis de guvern, invitându-l să-şi tempereze ardoarea, să folosească tonuri mai liniştite, într-un cuvânt să se alinieze directivelor partidului, pentru a continua să trăiască în pace şi pentru a nu mai risca nimic. Pr. János, însă, „nu aude” cu acea ureche, ştiind foarte bine că de modul şi de conţinutul activităţii sale pastorale trebuie să răspundă doar conştiinţei sale. De aceea îşi pune toată încrederea doar în Dumnezeu, aşa cum îi răspunde episcopului său care ar dori să-l ştie în siguranţă, propunându-i în acest sens mutarea în altă parohie.
La 14 decembrie 1957, seara târziu, un tânăr de aproape 18 ani vine la parohie şi îi spune: „Unchiul meu este pe moarte, veniţi să-i daţi ultimele sacramente!”. Tânărul preot, foarte conştiincios în îndeplinirea îndatoririlor ministerului său, nu aşteaptă să fie rugat de două ori, chiar dacă locuinţa unde trebuie să ajungă este în satul vecin Zsida, drumul ce trebuie să-l străbată este lung şi trebuie să treacă peste un deal. Drumul pare că nu se mai termină şi trece prin zone împădurite nelocuite.
Puţin după miezul nopţii este declaşată ambuscada şi pr. János este atacat cu numeroase lovituri de arme ascuţite. Este găsit de câţiva ţărani din zonă, dar ajutoarele, deşi au fost imediat alertate, nu au mai putut face altceva decât să constate moartea sa, cauzată de 32 de lovituri de cuţit. Numeroasele hematoame şi urmele de lovituri de bocani de pe corpul său arată că a fost supus la o bătaie cruntă ce i-a provocat ruptura osului gâtului. Rigiditatea corpului cauzată de moarte a dezvăluit că a murit cu mâna strânsă puternic în jurul micului ostensoriu ce conţinea Sfânta Ostie, medalion pe care îl purta la gât.
„Ancheta” desfăşurată de autorităţi s-a îndreptat, pentru a deturna atenţia de la adevăraţii vinovaţi, spre cei din apropierea victimei, printre ei numărându-se parohul şi colaboratorii săi, care ar fi fost motivaţi de invidie, sau invocând chiar şi intrigi pasionale.
Reacţia fermă a populaţiei din parohie, care considera acea moarte un martiriu cauzat de ura pentru credinţa pe care pr. János o reprezenta, constrânge autorităţile să aresteze şi să condamne la moarte un bărbat, doar de ochii lumii, deoarece după câteva luni va fi eliberat, iar mai apoi să-l aresteze pe tânărul care îl momise, dar şi acesta va fi eliberat ulterior. Se face tot posibilul ca lumea să nu participe la înmormântare, ora acesteia fiind schimbată de mai multe ori, dar nu reuşesc să împiedice să-i fie aduse onorurile cuvenite martirilor.
Memoria mărturiei sale de credinţă a rămas adânc imprimată în mijlocul poporului timp de 60 de ani, iar pe locul unde a fost ucis s-a construit o capelă. În anul 2017, ca răsplată a meritelor vieţii şi mărturiei sale de credinţă, a sosit de la Roma recunoaşterea oficială a martiriului său.
Pr. Jánnos Brenner a fost beatificat la 1 mai 2018 la Szombathely.
