TRIDUU DE MULȚUMIRE CĂTRE NEPRIHĂNITA MEDALIEI MIRACULOASE
Isus, în episodul vindecării celor zece leproși, a amintit importanța mulțumirii, când ne rugăm pentru o cauză disperată (așa cum era, în acel timp, lepra).
O preaslăvită Fecioară Neprihănită Marie, iată-ne plini de recunoștință înaintea Imaginii tale venerate, pentru a-ți arăta recunoștința noastră pentru harul pe care ni l-ai obținut. Înălțând spre tronul tău Rugăciunile noastre, de mai multe ori, o scumpă Mamă, ți-am spus că Milostivirea ta nu este niciodată invocată în zadar; că Medalia ta Miraculoasă era pentru noi o plăcută garanție a harului pe care îl așteptam de la tine; și acum, o preamilostivă Mamă, avem bucuria de a proclama lumii întregi, spre slava ta, că nimeni alergând la tine, nu a rămas neascultat, că cel care trăiește sub ocrotirea și apărarea Medaliei Miraculoase, și-a asigurat izvorul tuturor harurilor cerești.
O Maică preabună, păstrează-ne, te rugăm, ocrotirea ta prin Medalia Miraculoasă, pe care nu o vom mai părăsi niciodată; și fă ca harul pe care ni l-ai dobândit, să fie spre slava lui Dumnezeu, spre slava ta și spre folosul sufletelor noastre. Dar ca răspuns la o bunătate atât de mare, ce îți vom da noi, o Marie? Îți vom da ceea ce tu dorești mai ales de la noi: inimile noastre.
Da, o Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu și Mamă a noastră, te vom iubi din toată inima noastră și, ca zălog al acestei iubiri filiale, îți promitem că vom fi mereu evlavioși față de Medalia ta, purtând-o mereu cu noi, pentru ca toți să ne recunoască drept fii ai tăi, drept protejați ai tăi: nu vom înceta niciodată să propagăm mărețiile Medaliei Miraculoase și să ne străduim pentru ca de către toți să fie cunoscută și iubită această garanție binecuvântată a iubirii tale materne. Amin!
Trei Bucură-te Marie. La fiecare Bucură-te Marie:
O Marie zămislită fără de păcat roagă-te pentru noi care alergăm la tine si pentru toti aceia care nu alearga, mai ales pentru dusmanii bisericii si pentru toti cei incredintati tie.