Pomenirea Tuturor credinciosilor raposati
Sarbatoare: 2 noiembrie

         In ziua de 1 noiembrie, sarbatoarea Tuturor Sfintilor, credinciosii con- -i-templeaza in lumina credintei bucuriile si splendorile locasului fericit al sufletelor ajunse la sfintenie, «Biserica triumfatoare», dar nu pierd din vedere faptul ca o alta multime de frati si surori in Cristos, dupa ce au trecut prin viata paminteasca, asteapta cu dor in pragul acestui lacas si nu pot intra, deoarece se simt inca nevrednici, datorita urmelor ce le mai poarta din calatoria prin locurile pline de noroiul pacatului ; ele formeaza acea parte a Bisericii ce se numeste «Biserica patimitoare», Aceste suflete sufera de dorul dupa casa Tatalui, de constiinta ca nu se pot ajuta singure, de durerea ce le-o produce focul tainic rinduit de bunatatea divina sa le redea puritatea desavirsita, prin arderea impuritatilor aduse din viata trecatoare. Dupa sarbatorirea tuturor sfintilor, in multe parti se facea pomenirea tuturor credinciosilor raposati, urmind un indemn spontan al dragostei crestinesti. Sfantul Odiion, abate al manastirii benedictine din Cluny, in anul 998 a poruncit ca la 2 noiembrie sa se faca pomenirea tuturor calugarilor raposati. Sub influenta celor peste o mie de manastiri benedictine, raspindite pe tot intinsul Europei, intreaga crestinatate apuseana a adoptat acest obicei, si in anul 1311 Roma a stabilit in mod oficial ca la 2 noiembrie sa fie celebrata pomenirea tuturor credinciosilor raposati.  De fapt, Biserica acorda un loc important in liturghia zilnica tuturor «celor care au murit cu semnul credintei», stabilind un «memento mortuorum» la fiecare slujba si terminind rugaciunea zilnica oficiala, breviarul, cu rugaciunea : «si sufletele celor raposati, prin mila lui Dumnezeu sa se odihneasca in pace». Ca un dar exceptional, in ziua de 2 noiembrie fiecare preot poate celebra 3 sfinte Liturghii; acest privilegiu a fost acordat mai intii in anul 1748 pentru Biserica din Spania, si in anul 1915 papa Benediot al XV-lea l-a extins in intreaga Biserica Ro- mano-Catolica. Preocuparea si rugaciunea pentru cei raposati se intemeiaza pe adevarul despre existenta unei stari intermediare intre Biserica triumfatoare si Biserica luptatoare : Biserica suferintei curatitoare ; de asemenea, si pe adevarul impartasirii sfintilor, in temeiul caruia energia vitala a Trupului Mistic circula de la partile sanatoase spre cele suferinde si le ofera ajutor. Mijlocirea sfintilor si rugaciunile credinciosilor de pe pamint, indeosebi participarea la celebrarea jertfei euharistice oferite pentru sufletele celor raposati, ajuta la desavirsirea purificarii lor «in singele Mielului» (Apoc. VII, 18). Sfantul apostol Pavel aseamana lucrarea de mintuire a sufletului cu zidirea unei cladiri : «Fiecare sa ia seama cum zideste. Alta temelie nimeni nu poate pune in afara de aceea asezata, adica Isus Cristos. Iar daca pe aceasta temelie cineva zideste aur, argint, pietre pretioase, lemn, fin, paie, infaptuirea fiecaruia va fi data pe fata... focul va dovedi cum este infaptuirea fiecaruia... Daca infaptuirea cuiva va arde, va fi pierdere, el, ce e drept, va fi mintuit, dar asa ca si prin foc» (I Corint III, 11—15). Este «focul curatitor» care reda sufletelor celor raposati puritatea si stralucirea ceruta pentru a intra in deplina bucurie a Paradisului. Acestor suflete Biserica le ofera comemorarea solemna de la 2 noiembrie, pentru a marturisi dragostea cu care imbratiseaza pe toti fiii sai si a mentine vie in sufletele credinciosilor constiinta datoriei si a posibilitatii de a veni in ajutorul fratilor si surorilor din «focul» suferintei curatitoare si aducatoare de bucurie nesfirsita.