Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Cont Client
Contact

11 Noiembrie-Sf. Martin de Tours

11 Noiembrie-Sf. Martin de Tours

Sfantul Martin din Tours (315-397) -- Episcop
Sarbatoare: 11 noiembrie

O statistica mai veche arata ca cele mai multe familii din Franta se numesc Martin, fapt ce dovedeste veneratia de care se bucura si astazi Sfantul Martin, mort in anul 397 ca Episcop al vechii cetati din vestul Frantei, Tours. Sfantul Martin s-a nascut pe ia anul 315 in localitatea Sabaria din Panonia, actualmente Szombathel in Ungaria, ca fiu ai unui tribun roman. Desi parintii sai erau pagani, ajungand sa ia cunostinta de religia crestina, la varsta de 10 ani s-a inscris in randul catecumenilor, aratandu-si dorinta de a se darui cu totul slujirii lui Dumnezeu. Deoarece imparatul tocmai daduse un decret prin care fiii ofiterilor romani erau obligati sa imbratiseze cariera militara, Martin a intrat in cavalerie si a depus juramantul militar. Spre deosebire de alti ofiteri, el s-a multumit cu un singur servitor pe care il trata ca frate; se tinea departe de petrecerile uneori dezordonate ale colegilor sai si in scurta vreme si-a castigat stima tuturor prin bunatatea si vrednicia sa. In aceasta perioade s-a petrecut faptul ramas atat de viu intiparit in amintirea contemporanilor si a urmasilor: impartirea mantalei sale. Trecand prin orasul francez Amiens, intalneste un sarman cersetor care tremura de frig; cei dinaintea lui Martin nici nu s-au uitat la dansul, dar Martin se gandea ca Dumnezeu anume a voit asa, ca el sa aiba ocazia de a face un bine. Deoarece nu mai avea nimic de dat, a scos sabia si a taiat in doua mantaua larga cu care era acoperit; o parte a dat-o cersetorului, si cu cealalta s-a infasurat el insusi. Camarazii lui vazandu-l astfel imbracat, unii au inceput sa rada de el, dar altora le-a parut rau ca nu au fost si ei atenti cu nenorocitul de pe drum. In noaptea urmatoare, Martin a avut un vis: Isus Cristos, acoperit cu jumatatea de manta daruita saracului, le spunea cetelor de ingeri care-l inconjurau: «Martin, care este numai catecumen, m-a imbracat cu vesmantul acesta». Ca o relicva pretioasa, jumatatea de manta pe care Martin si-a pastrat-o a fost asezata de catre urmasi intr-o incapere mica ce a primit numele de capela (de la cappa = manta), iar paznicului acestei incaperi i s-a spus capelan. La varsta de 18 ani, fiul tribunului din Sabaris paraseste armata este botezat de catre Episcopul Ilarie din Poitiers, cu care se intalnise de mai multe ori in diferitele misiuni ostasesti implinite in Galia. Din cauza framantarilor si certurilor provocate de catre gruparile favorabile arianismului, Martin trece in sudul Alpilor, unde, impreuna cu un preot petrece un anumit timp in reculegere si rugaciune la o manastire din insula Gallinania, nu departe de Genova. Cand Sfantul Ilarie se reintoarce la scaunul sau episcopal, ucenicul sau paraseste singuratatea insulei si revine la Poitiers. Invatatul si zelosul Episcop, cunoscand calitatile si idealurile lui Martin, ii daruieste locul numit Lacociagum - astazi Liguge - unde el intemeiaza prima manastire din Europa; dupa aceasta a ridicat o a doua la Marmoutiers. Istoria vietii Sfantului Martin aminteste cazul a doi morti, un catecumen si un sclav, pe care el i-a readus la viata prin rugaciunile sale; se istorisesc si nenumarate cazuri de vindecari minunate si interventii ale puterii dumnezeiesti atribuite mijlocirii Sfantului Martin. Aproximativ in anul 371 este ales Episcop de Tours. Poporul incredintat pastoririi sale pastra inca multe din obiceiurile vechi, paganesti si Martin a trebuit sa lupte energic pentru indepartarea lor, pentru daramarea locurilor de inchinare catre idoli si pentru desfiintarea cultului arborilor sacri. Desi investit cu demnitatea episcopala, si-a continuat felul de viata al unui pustnic, mancand o singura data pe zi, seara, dormind intr-o chilie pe un sac cu cenusa, daruind rugaciunii o mare parte din noapte. A strabatut dieceza in lung si in lat si a consolidat invatatura si viata crestina in centrul Frantei. In cei douazeci si sase de ani de pastorire si-a castigat iubirea entuziasta a saracilor si a tuturor celor nedreptatiti; in schimb si-a atras impotrivirea si dispretul acelora din randul clerului sau care proferau odihna si bunul trai; un preot cu numele Brizio (Baltatul) l-a dat in judecata. A devenit proverbial cuvantul rostit de Sfantul Martin in aceasta imprejurare: «Daca Isus Cristos l-a suportat pe Iuda, de ce nu ar trebui sa-l suport si eu pe Brizio?» Cu toate ca se simtea foarte slabit si era convins ca se apropie sfarsitul vietii sale, auzind ca in Biserica din Candes s-au produs unele neintelegeri, Martin a alergat numaidecat acolo. Dupa ce a restabilit pacea si buna intelegere, se pregatea pentru intoarcere; deodata, puterile l-au parasit si el a rugat pe cei din jur sa-l aseze pe un pat presarat cu cenusa, deoarece peste putin va trebui sa paraseasca acest pamant. Istoricul Sulpiciu Sever (360-420) astfel ne descrie ultimele clipe ale venerabilului pastor: «Atunci toti au izbucnit in plans si au inceput sa spuna - 'De ce ne parasesti, parinte drag ? sau cui ne lasi pe noi atat de indurerati ? Lupii rapitori se vor abate asupra turmei tale, si, daca pastorul nu mai este, cine ne va apara de muscaturile lor? Stim ca il doresti pe Cristos, dar tine seama ca rasplata iti este asigurata si nu se va micsora daca amani primirea ei; de aceea, mai degraba ai mila de noi sarmanii, pe care vrei sa ne parasesti.'» Miscati de lacrimile lor, se spune ca si el a inceput sa planga; indreptandu-si privirile catre Domnul, a spus doar atat: «Daca mai sunt inca de trebuinta pentru poporul tau, Doamne, nu refuz munca; fie voia Ta...» Cu ochii si cu mainile indreptate spre cer, sufletul sau era fara incetare cufundat in rugaciune. Cand preotii care-l inconjurau l-au rugat sa-si mai schimbe putin pozitia, le-a raspuns: «Lasati-ma, fratilor, lasati-ma sa privesc la cer, nu la pamant, pentru ca sufletul sa fie indreptat spre Dumnezeu cand va porni pe drumul sau». Vazandu-l pe diavol stand aproape de el, i-a spus: «De ce stai aici, langa mine, bestie ucigatoare? In mine nu este nimic ce sa-ti apartina, aducatorule de pierzare. Pe mine ma va avea Avram in sanul sau». Dupa rostirea acestor cuvinte, si-a dat sufletul. Martin, cuprins de bucurie, este primit in sanul lui Avram; Martin, sarac si umil, intra in cer plin de bogatii. (Epistola 3 passim). Toate acestea s-au petrecut in ziua de 8 noiembrie 397. Dupa trei zile, la 11 noiembrie, a avut loc inmormantarea; a fost o adevarata apoteoza, o proclamare solemna a sfinteniei sale si a veneratiei unui intreg popor. De atunci, sarbatoarea lui se tine la 11 noiembrie; el este primul sfant care nu a fost martir si totusi i s-a acordat o cinstire din partea Bisericii. Sfantul Martin a fost ostas fara voia lui, calugar prin alegere si Episcop din ascultare fata de vointa lui Dumnezeu, ex­primata prin glasul poporului credincios si al pastorilor Bisericii. Imediat dupa moarte, Sfantul Martin a devenit cel mai cunoscut si mai venerat sfant in Europa.