Home
About us
F.A.Q.
Client account
Contact

13 Noiembrie-Sf. Serapion

13 Noiembrie-Sf. Serapion

Sfantul Serapion (? — 248)
Sarbatoare: 13 noiembrie

Prenumele Serapion, astazi aproape uitat, in primele veacuri ale crestinismului era foarte des intilnit, fiind purtat de crestini proveniti dintre locuitorii Egiptului, care, in urma reformei regelui Ptolomeu Lagos (360-—283 in. Cr.) isi incredintau copiii lor divinitatii supreme, Serapis, dandu-le numele de Serapion. Multi dintre acesti crestini, cu toate ca purtau numele unei zeitati pagine si proveneau dintre familii dedate idolatriei, au ajuns pe trepte inalte de sfintenie, meritind sa fie cinstiti ca atare de catre intreaga Biserica. Al doilea secol de crestinism s-a sfarsit cu o scurta perioada de liniste, dupa incercarile singeroase ale persecutiilor imparatului Septimiu Sever (193—211), care la inceput a fost binevoitor fata de crestini, dar apoi a luat masuri foarte aspre impotriva lor, interzicind oficierea botezului sub pedeapsa cu moartea. Aceasta masura a incetinit inaintarea crestinismului si a destramat celebra scoala de cateheza din Alexandria. Tocmai in aceasta cetate, in perioada de liniste care a urmat primului val de prigoana, s-a produs o puternica rabufnire de persecutie impotriva numeroasei comunitati crestine din oras. Episcopul Dionisie, scriindu-i episcopului de Anitiohia, Fabius, spune ca datorita provocarilor unui sarlatan din Alexandria, «ghicitor rautacios si poet inchipuit», s-a pornit deodata o furtuna napraznica impotriva crestinilor. Multi au fost biciuiti si batuti cu pietre ; o tanara fecioara, Apolonia, dupa ce a fost maltratata in chip oribil, a fost arsa de vie. Apoi, continua episcopul Dionisie, «ei — prigonitorii — l-au inchis in casa pe Serapion, l-au supus la chinuri groaznice, i-au zdrobit toate incheieturile membrelor si l-au aruncat de la etaj cu capul in jos». Scrisoarea episcopului este transcrisa de istoricul Eusebiu din Cezarea, cind trateaza despre miscarile anticrestine izbucnite in anul 248 in Egipt. Cultul acestui Sfant Serapion, in mod inexplicabil necunoscut in Rasarit, s-a dezvoltat in Apus, dupa ce istoricul Florus a introdus in bloc in Martirologiul sau pe toti martirii din Alexandria, urmind indicatiile aflate in Istoria Bisericeasca a lui Eusebiu. La 13 iulie invatatul Boronius a inserat in «Martirologiul Roman» elogiul unui martir Serapion, despre care spune ca este amintit in «Martirologiul Roman» si in Sinaxarele bizantine ; foarte probabil, este vorba de martirul amintit in scrisoarea episcopului din Alexandria. Intre sfintii mai cunoscuti care au purtat acest nume se aminteste si un calugar egiptean, din secolul IV, numit Sindonitul, deoarece toata viata nu a avut decit o singura mantie (sindone). El este laudat si pentru extraordinara stapanire de sine de care a dat dovada, precum si pentru deslipirea absoluta de orice lucru, chiar de propria sa persoana. Astfel se istoriseste ca s-a vandut ca sclav unei familii de comedianti, cu gandul de a-i aduce la credinta lui Cristos, fapt care s-a si intamplat. Ramas liber, s-a vindut unui alt stapan, pentru a ajuta pe o vaduva aflata in mare lipsa, Avarul stapan a fost atit de multumit de serviicile lui incat pina la urma l-a pus in libertate, daruindu-i o haina, o tunica si o evanghelie. Abia iesit de la stapanul sau, intilneste pe un sarac, caruia ii daruieste haina ; nu dupa multa vreme ii iese in cale un om tremurind de frig : acestuia ii da tunica. Intrebat fiind de un cunoscut ce a facut cu hainele, ii arata evanghelia, spunindu-i : «Iata cine m-a despuiat de ele». Cind a vindut si evanghelia pentru a fi de folos unui alt nenorocit, i-a spus prietenului : «Daca ma crezi, mi se pare ca necontenit imi zice : — Mergi, vinde ce ai si da saracilor — Am vandut cartea si pretul l-am dat membrelor lui Isus Cristos pe care le vedeam in nevoie». Se pare ca Serapion a calatorit prin Grecia, apoi a stat un timp la Roma, si s-a intors din nou in Egipt, unde a murit pe la anul 388. El este amintit la 21 martie, impreuna cu omonimul sau Serapion din Thmuis, un calugar erudit, pe care si Sfantul Atanasie il consulta deseori. De la el au ramas aceste ginduri : «Stiinta divina lumineaza spiritul ; dragostea de Dumnezeu vindeca patimile sufletului; pocainta supune poftele trupului».