Hramul Bazilicilor Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Sarbatoare: 18 noiembrie

Dupa edictul din Milano (313), prin care imparatul Constantin acorda libertate Bisericii crestine, multe din edificiile publice, zidite pe cheltuiala imparatului (bazileul) si numite bazilici, au fost transformate in lacasuri de inchinare pentru credinciosii crestini, pastrandu-si numele de bazilica, nume de la care provine cuvantul biserica, si care ulterior a fost atribuit tuturor lacasurilor de cult. Consfintirea pentru serviciul divin a acestor lacasuri se facea in cadrul unei ceremonii solemne, la care edificiul era consacrat prin ungere cu Mirul sfintit de Episcop si apoi dedicat unui sfant martir sau Preacuratei Fecioare Maria, ori celebrarii unui mister din viata Mantuitorului. Comemorarea anuala a zilei in care a avut loc sfintirea si dedicatia constituie o sarbatoare deosebit de fastuoasa pentru credinciosii bisericii respective. Daca o anumita biserica prezinta imporianta pentru intreaga crestinatate, hramul ei este sarbatorit, in cadrul slujbelor liturgice, de catre toate celelalte biserici. Urmand aceasta traditie, Biserica Romano-Catolica sarbatoreste in ziua de 18 noiembrie hramul Bazilicii Sfantului Petru, aflata in Vatican, si al Bazilicii Sfantului Pavel, aflata pe calea ce duce la Ostia, afara de zidurile vechii cetati a Romei.
Bazilica Sfantului Petru a fost ridicata pe locul unde se aflau ramasitele pamantesti ale Marelui Apostol, crucificat si ingropat pe colina Vaticana, in timpul persecutiei imparatului Nero; consacrarea a fost facuta de catre Papa Silvestru I (314-335). La inceput era formata dintr-un edificiu dreptunghiular, avand cinci nave despartite prin coloane de marmura si o absida decorata cu mozaicuri. In decursul timpului i s-au adus diferite modificari, iar Papa Iuliu al II-lea, folosind calitatile artistice geniale ale lui Bramante si Michelangelo, precum si ale multor altor artisti  i-a dat forma si stralucirea actuala. Intre anii 1656 si 1665, un alt geniu al renasterii, Bernini, a adaugat cele 284 coloane masive, formand doua brate imense deschise, pentru a imbratisa multimile ce se aduna in Piata Sf. Petru.
Bazilica Vaticana a devenit cel mai mare si mai ilustru templu ai crestinatatii; aici se desfasoara ceremoniile pontificale, iar  crestinii veniti din toata lumea se intalnesc ca frati in casa parintelui comun. Intre 11 octombrie 1962 si 8 decembrie 1965, sub cupola maiestoasa a acestei bazilici au avut loc sesiunile solemne ale Conciliului Ecumenic Vatican II; cei peste 2500 de Parinti conciliari - Cardinali, Episcopi, conducatori supremi de ordine calugaresti, teologi cu renume - impreuna cu delegatii trimisi de toate confesiunile crestine si reprezentanti din diferite state ale lumii, au format o expresie vie a Bisericii lui Cristos, zidita pe temelia Sfintilor Apostoli, din randul carora lui Petru i s-a incredintat slujirea unitatii.
Biserica din Roma a voit sa aduca o cinstire deosebita si Sfantului Apostol Pavel, executat prin taierea capului in timpul aceleiasi persecutii a lui Nero, probabil cu un an mai tarziu decat Sfantul Petru. Executia a avut loc in afara Romei, la locul numit astazi Tre Fontane - trei izvoare, aparute, dupa cum spune traditia, in locurile atinse de capul taiat al apostolului; acolo a fost inmormantat si trupul neinsufletit. Pe acest loc s-a inceput, in anul 386, cladirea unei bazilici care sa aminteasca si sa cinsteasca pe marele apostol al neamurilor. Lucrarile au fost terminate in anul 394 si bazilica a fost consacrata de catre Papa Siriciu (384-399). Papa Leon cel Mare (440-461) a restaurat-o si a impodobit-o cu diverse elemente artistice, dintre care se pastreaza si astazi mozaicul de pe arcul triumfal de la absida, mozaic reprezentandu-l pe Cristos "Pantocrator", simbolurile celor patru evanghelisti, si cei 24 de batrani din Apocalips. Ulterior, langa bazilica s-a ridicat o manastire benedictina ce a intrat in istoria Bisericii. Unul dintre stareti, Hildebrand Aldobrandeschi, a devenit Papa Grigore al VII-lea (1073-1085); tot aici, la 15 mai 1377, a venit de la Avignon Papa Grigore al XI-lea si a reasezat in Roma scaunul papal. In zilele de 15-16 iulie 1823, cladirea a fost distrusa de un incendiu; a fost reconstruita iar apoi consacrata din nou in 1854 de catre Papa Pius al IX-lea. Aici, la slujba solemna ce a avut loc in sarbatoarea convertirii Sfantului Pavel (25 ianuarie) din anul 1959, slujba prezidata de insusi Papa Ioan al XXIII-lea, inconjurat de colegiul Cardinalilor, Suveranul Pontif a propus convocarea unui Conciliu Ecumenic: "Venerabili frati si iubiti fii; rostim in fata voastra, cu inima tremurand de emotie, dar si cu gandul hotarat, numele si propunerea a doua fapte marete: un Sinod diecezan pentru orasul Roma si un Conciliu Ecumenic pentru Biserica Universala".
Pentru toate aceste motive, de ordin religios, istoric si artistic, Biserica Catolica participa in intregime la celebrarea hramului celor doua bazilici, fixata pentru data de 18 noiembrie. Este o noua ocazie, a patra in cursul unui an bisericesc, de a reflecta la viata si opera Principilor Apostolilor si la cultul exceptional ce li se acorda de-a lungul veacurilor. Sfintii Petru si Pavel, ajungand spre sfarsitul vietii, in mod firesc au incercat sa faca un bilant a ceea ce Domnul a lucrat prin ei.
Apostolul Petru, scriind: "celor care prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Cristos au primit aceeasi credinta pretioasa ca si noi", declara: "Cat timp mai sunt in viata, socot de datoria mea sa va tin sufletul treaz cu aceasta aducere aminte, a adevarurilor Evangheliei, deoarece stiu ca sfarsitul vietii mele se aproprie, asa cum mi-a destainuit si Domnul nostru Isus Cristos. Dar eu ma voi stradui ca si dupa plecarea mea sa pastrati mereu amintirea acestor lucruri. Caci noi,  nu pe temeiul unor basme bine ticluite v-am adus la cunostinta venirea plina de putere a Domnului nostru Isus Cristos, ci pentru ca am vazut cu ochii nostri maretia lui" (2 Petru 1,13-16). La randul sau, Sfantul Pavel marturisea lui Timotei, "adevarat copil al meu in credinta": "Ii multumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere, pentru ca m-a socotit vrednic de incredere cand m-a pus in slujba sa, pe mine care mai inainte eram un blestemator, un prigonitor si un asupritor. Dar am aflat indurare, deoarece in necredinta mea, o faceam din nestiinta. Da, harul Domnului nostru s-a revarsat din plin, cu credinta si dragostea in Isus Cristos... Tocmai de aceea am aflat milostivire, ca in mine cel dintai sa-si arate Isus Cristos intreaga sa rabdare, spre pilda celor care vor crede in el in vederea vietii vesnice" (1Timotei 1,12-16).
Hramul Bazilicilor Sfintilor Petru si Pavel este o chemare si un indemn ca, urmand cuvantul si exemplul marilor apostoli, sa lucram la intarirea si infrumusetarea bazilicii interioare: "Nu stiti oare ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? (1Corinteni 3,16).