EPIFANIA DOMNULUI
Sarbatoare: 6 Ianuarie --- Timpul Craciunului

Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3.5-6; Mt 2,1-12
Epifania este manifestarea lui Cristos pagânilor, este sarbatoarea credintei oferite întregii lumi. Credinta: o lumina minunata care ne solicita în profunzimea sufletului si care ne face sa înaintam pe un drum paradoxal.
Prima lectura cânta aceasta lumina: „Scoala-te, lumineaza-te, Ierusalime, caci lumina ta vine si slava Domnului rasare deasupra ta. Iata, întunericul acopera pamântul si bezna învaluie popoarele, dar peste tine rasare Domnul si slava lui straluceste deasupra ta. Popoarele se vor îndrepta spre lumina taY„. E vorba despre lumina misterioasa a credintei, care pune pe drumuri natiunile, pagânii, aceia care nu fusesera chemati.
Sfântul Paul se minuneaza în fata revelarii acestui mister, a revelarii generozitatii divine care îi cheama pe pagâni sa participe la aceeasi mostenire, sa formeze acelasi trup, sa participe la aceeasi promisiune facuta poporului ales. Toti suntem chemati sa-l cunoastem pe Cristos, sa mergem în lumina credintei.
Lumina credintei este o lumina misterioasa: este o stea în cer, spune evanghelia, dar este o stea care indica un loc precis pe pamânt. Si când cineva vede steaua, este patruns de o mare bucurie. „La vederea stelei B spune evanghelia B ei au simtit o mare bucurie”, pentru ca ea raspunde unei aspiratii profunde a omului. Noi stim ca nu suntem facuti sa traim o viata pamânteasca: suntem facuti sa mergem spre o stea. În inima noastra nu exista bucuria deplina daca ne lasam patrunsi de preocupari meschine, daca viata noastra se lasa sufocata de perspective fara ideal; bucuria este în noi când apare lumina stelei, credinta, si noi o recunoastem în acelasi timp în vocatia noastra, care este aceea de a tinti spre înaltimi, de a merge pâna la Dumnezeu.
Însa lumina credintei, care straluceste în înaltimea cerului, indica un loc precis pe pamânt: o casa, casa unde se gaseste copilul cu Maria, mama sa. Credinta nu este un vis care strabate norii, ci are exigente concrete: ne cere sa-l recunoastem în Isus, omul asemenea noua, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, acela care ni-l reveleaza pe Tatal si ne reveleaza sensul vietii noastre, acela care ne permite sa-l întâlnim pe Tatal, mai mult, sa traim comuniunea cu el.
Lumina credintei, care straluceste în cer, nu ne dispenseaza de a ne îndrepta spre oamenii de pe pamânt: magii care au vazut steaua merg sa se informeze de la marii preoti si de la carturari. Si raspunsul lor dat prin cuvintele Bibliei dau marturie despre planul lui Dumnezeu. Dar pentru a întelege semnificatia cuvintelor inspirate, este necesara o disponibilitate interioara, pe care Irod si preotii n-o au. Când cautam numai interesul nostru, suntem închisi fata de lumina credintei: gasim numai carari pamântesti, care nu conduc la casa Fiului lui Dumnezeu.
Daca vrem cu adevarat sa traim, trebuie sa fim disponibili, sa fim gata a ne lasa condusi spre scopuri care nu ne dau avantaje pamântesti, ci bucuria divina. Trebuie sa alegem: daca vrem sa ne limitam la cautarea interesului nostru, nu vom întâlni steaua si viata noastra nu va afla bucuriile depline.
Domnul a venit, el ne ofera aceasta mare bucurie, ne ofera pretioasa sa lumina: sa fim credinciosi, sa fim recunoscatori, multumindu-i pentru credinta care ne înalta mai presus de noi însine. Si sa-i multumim nu numai pentru ca ne da lumina credintei, ci si trupul sau, si sângele sau, pentru a ne transforma si a ne face sa traim tot mai mult comuniunea cu el.