Sfanta Hedviga (1174-1243)

Sfânta Hedviga (1174-1243)
Sarbatoare: 16 octombrie
 

Sfânta Hedviga s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în palate princiare, dar a rămas în amintirea locuitorilor din Polonia şi din părţile de nord ale Germaniei ca un model de viaţă aspră, plină de renunţări benevole, şi o icoană vie de bunătate. Hedviga era fiica lui Bertold al III-lea, duce de Carintia, soră a doi episcopi, a reginei Agnesa de Merania, soţia lui Filip August, regele Franţei, a reginei Gertruda, soţia regelui Ungariei şi mama Sfintei Elisabeta, şi a unei stareţe. La vârsta de doisprezece ani, conform obiceiului din acele vremuri, s-a căsătorit cu Henric cel Bărbos, duce de Silezia. Din căsnicia lor au avut şase copii. La îndemnul soţiei, Henric a impus în castel un mod de viaţă ordonată şi cumpătată, care le cerea doar a suta parte din venituri, folosind restul pentru ajutorarea celor săraci, construirea şi întreţinerea de aziluri şi mănăstiri. Hedviga ţinea post în toate zilele, afară de duminici şi sărbători, dormea pe un pat aspru şi se ruga timp îndelungat. Ducele împărtăşea dorinţa de austeritate a soţiei, şi de comun acord au hotărât, după naşterea celui de al şaselea copil, să trăiască în castitate desăvârşită; în acest fel au convieţuit timp de 30 de ani, până în anul 1238, când Henric a murit.
Între operele mari rămase din timpul lui Henric este şi mănăstirea călugăriţelor trapiste de la Freibnitz, lângă Wroclaw. Pentru ridicarea acestei superbe construcţii el a folosit pe condamnaţii din închisorile ducatului, dându-le posibilitatea să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi să se reabiliteze. În anul 1815, după victoria de la Waterloo, clădirile şi terenul au devenit apanajul principelui Blücher.
Rămasă văduvă, Hedviga s-a retras la mănăstirea din Freibnitz, unde a trăit o viaţă de adâncă reculegere şi aspră înfrânare, până la moartea sa, în anul 1243. Cu trei ani înainte de moarte, primind vestea despre uciderea de către tătari a fiului său mai mare, Henric cel Pios, a exclamat: "Dumnezeul meu, eu nu vreau altceva decât ceea ce vrei Tu. Tu ai dispus de fiul meu aşa cum ai voit. Îţi mulţumesc că mi-ai dat acest copil, care m-a iubit totdeauna. Aş fi dorit să-l ştiu că trăieşte; dar acum mângâierea mea este şi mai mare ştiind că se află pentru totdeauna în împărăţia Ta".
* * *
Numele personal Hedviga derivă dintr-un cuvânt compus, de origine germanică, "Hathuwic", format din elementele hathus = luptă, şi wic = sacru, sfânt. Particula Wic = sacru se regăseşte în numele german al Crăciunului, Weihnacht = noapte sacră. Cu timpul, elementul wic s-a schimbat în Wig, care înseamnă tot "luptă"; astfel prenumele de Hedviga, în forma actuală, este compus din două sinonime în înţelesul de "luptă". Sfânta Hedviga, prin lupta pe care a dus-o pentru desăvârşirea vieţii sale sufleteşti, ne îndreptăţeşte să-i atribuim numelui său înţelesul de "luptă sfântă".
Traducere si adaptare după "Vieţile Sfinţilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sarbatoare: 16 octombrie Sfanta Hedviga s-a nascut si a trait cea mai mare parte a vietii sale in palate princiare, dar a ramas in amintirea locuitorilor din Polonia si din partile de nord ale Germaniei ca un model de viata aspra, plina de renuntari benevole, si o icoana vie de bunatate. Hedviga era fiica lui Bertold al III-lea, duce de Carintia, sora a doi episcopi, a reginei Agnesa de Merania, sotia lui Filip August, regele Frantei, a reginei Gertruda, sotia regelui Ungariei si mama Sfintei Elisabeta, si a unei starete. La varsta de doisprezece ani, conform obiceiului din acele vremuri, s-a casatorit cu Henric cel Barbos, duce de Silezia. Din casnicia lor au avut sase copii. La indemnul sotiei, Henric a impus in castel un mod de viata ordonata si cumpatata, care le cerea doar a suta parte din venituri, folosind restul pentru ajutorarea celor saraci, construirea si intretinerea de aziluri si manastiri. Hedviga tinea post in toate zilele, afara de duminici si sarbatori, dormea pe un pat aspru si se ruga timp indelungat. Ducele impartasea dorinta de austeritate a sotiei, si de comun acord au hotarat, dupa nasterea celui de al saselea copil, sa traiasca in castitate desavarsita; in acest fel au convietuit timp de 30 de ani, pana in anul 1238, cand Henric a murit. Intre operele mari ramase din timpul lui Henric este si manastirea calugaritelor trapiste de la Freibnitz, langa Wroclaw. Pentru ridicarea acestei superbe constructii el a folosit pe condamnatii din inchisorile ducatului, dandu-le posibilitatea sa-si imbunatateasca conditiile de viata si sa se reabiliteze. In anul 1815, dupa victoria de la Waterloo, cladirile si terenul au devenit apanajul principelui Blücher. Ramasa vaduva, Hedviga s-a retras la manastirea din Freibnitz, unde a trait o viata de adanca reculegere si aspra infranare, pana la moartea sa, in anul 1243. Cu trei ani inainte de moarte, primind vestea despre uciderea de catre tatari a fiului sau mai mare, Henric cel Pios, a exclamat: "Dumnezeul meu, eu nu vreau altceva decat ceea ce vrei Tu. Tu ai dispus de fiul meu asa cum ai voit. Iti multumesc ca mi-ai dat acest copil, care m-a iubit totdeauna. As fi dorit sa-l stiu ca traieste; dar acum mangaierea mea este si mai mare stiind ca se afla pentru totdeauna in imparatia Ta". * * * Numele personal Hedviga deriva dintr-un cuvant compus, de origine germanica, "Hathuwic", format din elementele hathus = lupta, si wic = sacru, sfant. Particula Wic = sacru se regaseste in numele german al Craciunului, Weihnacht = noapte sacra. Cu timpul, elementul wic s-a schimbat in Wig, care inseamna tot "lupta"; astfel prenumele de Hedviga, in forma actuala, este compus din doua sinonime in intelesul de "lupta". Sfanta Hedviga, prin lupta pe care a dus-o pentru desavarsirea vietii sale sufletesti, ne indreptateste sa-i atribuim numelui sau intelesul de "lupta sfanta". Traducere si adaptare dupa "Vietile Sfintilor" Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti